90 DE ANI DE ISTORIE. Aflată în pragul desfiinţării, FC Farul a găsit totuşi resursele necesare pentru a bifa 90 de ani de existenţă. Actuala conducere a clubului constănţean a uitat însă de această sărbătoare, fiind nevoie de o acţiune privată a unui grup de iniţiativă, denumit simbolic “Remember FC Farul”, pentru a se organiza o sărbătoare în onoare evenimentului. Astfel, vineri după-amiază, peste 50 de foşti jucători şi oficiali ai grupării de pe litoral au participat la o întâlnire festivă, organizată la clubul “Beresa”. Ideea a aparţinut foştilor mari jucători şi actualilor antrenori de la Centrul de Copii şi Juniori, Ion Constantinescu, Dumitru Antonescu şi Mihai Turcu, şi s-a concretizat graţie sprijinului acordat de DSJ Constanţa, prin directorul Elena Frîncu şi patronul localului-gazdă, Daniel Tudor. Printre cei prezenţi s-au numărat Dan Ştefănescu, George Drogeanu, Marin Tufan, Petre Comăniţă, Constantin Tîlvescu, Eugen Şovăilă, Manea Robert, Petre Buduru, Constantin Mareş, Dima Tararache, Marcel Lică, Paul Peniu, Viorel Stoica, Dumitru Manole, Stelian Dămăşaru, Florea Bălosu, Marian Dinu, Costi Bârboră, Vasile Mihu, Sorin Tufan, Dumitru Caraman, Oprea Bănică, Tiberiu Curt, Ion Răuţă, Costel Costin, Vali Constantin şi Aurel Constantin. A lipsit însă patronul Farului, Giani Nedelcu, acesta preferând să meargă la meciul echipei secunde a grupării de pe litoral. Reîntâlnirea dintre foştii coechipieri, elevi şi prieteni a fost extrem de emoţionantă, însă întreaga sărbătoare a fost umbrită de situaţia dramatică prin care trece echipa de suflet a celor prezenţi. De altfel, în debutul festivităţii, Elena Frîncu a lansat o provocare pentru cei prezenţi, rugându-i să se unească pentru a salva clubul de pe litoral. „Întrebarea mea este de ce nu mai iubiţi fotbalul aşa cum o făceaţi? Plec din administraţie cu dezmăgirea de a vă lăsa dezbinaţi. Vreau totuşi să vă rog, de la suflet la suflet, să găsiţi soluţia renaşterii Farului. În acest moment este nevoie de bani, nu de vorbe. Ar trebui să faceţi cu toţii o chetă sau să înfiinţaţi un comitet de iniţiativă”, a atras atenţia directorul DSJ.
ULTIMUL SEMNAL DE ALARMĂ. Foştii jucători şi oficiali constănţeni au tras şi ei un ultim semnal de alarmă pentru salvarea clubului. „Este foarte multă istorie, dar şi multă veselie, pentru că s-au întâlnit generaţii de fotbalişti şi oameni de fotbal care sunt legaţi sufleteşte de această echipă. Sper să nu fie ultima întâlnire. Clubul trece printr-o situaţie dificilă, dar spiritul Farului nu a murit şi nu va muri niciodată. Lupt pentru că Farul mi-a dat mult şi acum este timpul să oferim şi noi înapoi. Este păcat că această echipă a Dobrogei este pe cale de dispariţie şi că se stinge pe mâna unor oameni care nu au nicio legătură acum cu acest club. Este trist să vezi cum se usucă gazonul pe care a jucat cel mai mare jucător român din toate timpurile, Gică Hagi, şi, odată cu el, se usucă şi echipa. Mai avem o licărire de speranţă şi sperăm să trezim oamenii pentru ca Farul să nu se stingă”, a declarat Ion Constantinescu. „Am avut emoţii mai mari decât la debutul ca jucător. Este o bucurie enormă pentru că m-am întâlnit cu oameni de care mă leagă ani întregi petrecuţi împreună. Pentru mine, FC Farul rămâne mereu tânăr, întrucât la Constanţa mi-am petrecut cei mai frumoşi ani din viaţă. Din păcate, ultima oară am văzut actuala echipă la meciul de la Chiajna şi am plecat de la stadion dezamăgit şi trist. Îmi doresc ca echipa să-şi revină, pentru că oamenii din acest oraş merită un nou Farul, mai strălucitor”, a explicat Dan Ştefănescu, fostul portar al constănţenilor din anii 70-80. „Pentru a reveni, clubului i-ar fi de ajuns sufletul, dăruirea şi sacrificiul acestor băieţi. Sau, dacă am putea, să dăm timpul înapoi cu 40 de ani, când se juca cu stadioanele pline”, a adăugat Petre Comăniţă. „Sunt emoţionat, pentru că îi am din nou alături pe foştii mei colegi, care jucau fotbalul din plăcere şi pentru a-i bucura pe spectatori. Acum, jucătorii nu se mai dăruiesc pe teren, dar va veni timpul când vor regreta acest lucru. I-am invitat pe actualii jucători şi oficiali să sărbătorim împreună această aniversare, dar nu a venit nimeni. Tot ceea ce se întâmplă la club este din vina celor care-l conduc. În primul rând, trebuie să se vrea, pentru că acest oraş ar merita o echipă de cupele europene”, a mărturisit Dumitru Antonescu.