Sărbătoare în Iran

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sărbătoare în Iran

Externe 11 Februarie 2013 / 00:00 304 accesări

Sute de mii de iranieni au început să se adune ieri la Teheran şi în alte oraşe din ţară, pentru a participa la manifestaţiile organizate cu ocazia celei de-a 34-a aniversări a revoluţiei islamice, care a îndepărtat un monarh pro-occidental şi a instaurat Republica Islamică. La 11 februarie 1979, la zece zile după întoarcerea triumfală din exil din Franţa a ayatolahului Khomeini, revoluţionarii au răsturnat regimul imperial al şahului Mohammad Reza Pahlavi, preluând diferite centre de putere, fără ca armata să intervină, pentru a instaura Republica Islamică.

Preşedintele Mahmud Ahmadinejad a rostit un discurs în piaţa Azadi (Libertăţii) din Teheran, unde a avut loc adunarea principală, după ce a făcut o baie de mulţime pe străzile învecinate. Ca în timpul tuturor manifestaţiilor oficiale, mulţimea a fluturat drapele iraniene, portrete ale fondatorului Republicii Islamice, ayatolahul Ruhollah Khomeini şi ale succesorului acestuia, ayatolahul Ali Khamenei. Manifestanţii scandau ”Jos cu SUA” sau ”Moarte Americii” şi ”Moarte Israelului”, sloganuri folosite în mod tradiţional pentru a-i denunţa pe duşmanii de moarte ai ai regimului islamic. Manifestaţii au fost organizate în toată ţara. La Teheran au fost acreditaţi 150 de ziarişti, însă presa străină a fost atent supravegheată şi nu a putut acoperi manifestaţia decât de pe podiumuri oficiale.

Agenţia franceză de presă AFP a relatat că aniversarea din acest an este sărbătorită în condiţii de plină criză economică, din cauza sancţiunilor politice şi economice internaţionale impuse Iranului pentru a încerca să-l determine să oprească programul său nuclear controversat. Marile puteri şi Israelul suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arma atomică, sub acoperirea programului său civil, ceea ce Teheranul neagă categoric. Sancţiunile vizează în special exporturile de petrol, vitale pentru economia iraniană şi repatrierea petrodolarilor. Dar, potrivit unui sondaj recent realizat de Institutul american Gallup, programul nuclear este susţinut de o mare majoritate a populaţiei iraniene.

Taguri articol


12