Sărbătoarea comunei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fântânele

Sărbătoarea comunei

Administrație 21 Mai 2010 / 00:00 684 accesări

Cu toată criza, locuitorii comunei Fântânele îşi vor găsi şi timp pentru sărbătoare în acest final de săptămână. Ei vor celebra Zilele comunei, care vor fi organizate de Primărie. Petrecerea va avea loc duminică, iar cei prezenţi la eveniment vor putea participa la spectacole de muzică uşoară şi populară, susţinute de artişti de renume. Primarul comunei, Gheorghe Popescu, a spus că, din fericire, locuitorii comunei vor beneficia de o petrecere datorită ajutorului acordat de societatea care construieşte în zonă parcul eolian. Gheorghe Popescu a adăugat că firma care construieşte centralele eoliene va sponsoriza partea artistică, iar Primăria va oferi o gustare. „Măcar un mic, o bere, un suc şi ceva dulce să le putem oferi locuitorilor, care merită să petreacă măcar o zi pe an, în condiţiile în care şi aşa suntem săraci. Mai mult, duminică este o sărbătoare religioasă importantă pentru români, Rusaliile, iar cetăţenii au astfel un motiv în plus de a se relaxa”, a spus Gheorghe Popescu. (T.I.)

Taguri articol


12