Sărbătoarea crinilor la Bazilica „Sf. Anton de Padova”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sărbătoarea crinilor la Bazilica „Sf. Anton de Padova”

Social 10 Iunie 2016 / 07:35 3475 accesări

Bazilica ”Sfântul Anton de Padova” din Constanța (str. Nicolae Titulescu nr. 11A) își serbează hramul luni, 13 iunie.

În această zi, credincioșii sunt așteptați să se roage la altarul Sfântului Anton de Padova, cunoscut de popor ca „sfântul minunilor”. Liturghia va avea loc luni în fața bazilicii din Constanța, începând cu ora 18.00.

”Predicator va fi părintele Francisc Doboș, care e purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. La această Liturghie vor fi binecuvântați copiii și sfințite florile Sfântului Anton, crinii”, a precizat vicarul episcopal de Dobrogea, Monsenior Ieronim Iacob. Crinii reprezintă o invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. ”Florile de crin sunt un simbol al curăției, al nevinovăției trupești, întâlnite în iconografia creștină la sfinții feciorelnici”, potrivit Monseniorului. Sfântul Anton, poate cel mai popular sfânt din religia catolică, este cinstit atât de creștinii ortodocși, dar și de musulmani. S-a născut la Lisabona, în 1195, fiind un mare predicator și a murit în 1231, la vârsta de 36 de ani. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de Pruncul Hristos. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că el poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână ține Pruncul aşezat pe Sfânta Scriptură. ”A fost proclamat sfânt de popor chiar în ziua morții sale. Copiii, spune tradiția, au început să strige pe stradă ”A murit Sfântul!”, potrivit vicarului episcopal de Dobrogea.

Se spune că, la moartea sa, mâinile negre arse de soare au devenit albe ca zăpada şi fine, delicate, la fel ca cele ale unui copil. Când a fost dezgropat, după 32 de ani, trupul sfântului Anton era complet transformat în cenuşă. Doar limba mai rămăsese din el. Acea limbă poate fi văzută şi astăzi în bazilica din Padova.



12