Sărbătoarea Etniei Tătare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sărbătoarea Etniei Tătare

Cultură 13 Decembrie 2014 / 00:00 1018 accesări

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR) marchează, și anul acesta, Sărbătoarea Etniei Tătare, care, din anul 2006, figurează în calendarul oficial ca urmare a adoptării în acest sens a unei legi de către Parlamentul României. La data de 13 decembrie 1917 a fost format primul Parlament al Tătarilor din Crimeea, această zi având o semnificație deosebită pentru comunitatea tătară.

Cu acest prilej, UDTTMR organizează, în această sâmbătă, de la ora 11.00, la Universitatea „Ovidius”, în Amfiteatrul Facultății de Medicină (Campus), simpozionul „Din istoria tătarilor”. Manifestarea este organizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius”. Vor susține prelegeri prof. univ. dr. Dariusz Kolodziejczyk de la Universitatea din Varșovia (Polonia) și prof. dr. Virgil Ciocîltan din partea Academiei Române - Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. Totodată, va avea loc și festivitatea de premiere a Concursului de eseuri „Tătarii dobrogeni - istorie, tradiţie şi civilizaţie”. De asemenea, UDTTMR va decerna titlul de „Tătar de Onoare” unui cunoscut profesor universitar din cadrul Universității „Ovidius”.

Tot sâmbătă, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc o amplă manifestare artistică, în cadrul căreia vor evolua soliștii și ansamblurile UDTTMR.



12