Primăria Constanţa, prin Serviciul de Sprijinire a Asociaţiilor de Proprietari, organizează în premieră naţională, alături de Uniunea Asociaţiilor de Proprietari, primele manifestări cu ocazia Sărbătorii Europene a Vecinătăţii. Această sărbătoare comunitară, aflată la cea de-a şaptea aniversare, a fost lansată în 2001, ca o iniţiativă locală, într-un cartier parizian, şi a fost generalizată la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene din 2003, de către Asociaţia Primarilor din Franţa şi Uniunea Socială pentru Habitat. Manifestarea invită locuitorii marilor oraşe europene la o zi de convivialitate cu vecinii, în ultima zi de marţi a lunii mai, în condiţiile în care mediul urban, tot mai dinamic, le lasă persoanelor care trăiesc în aceeaşi zonă tot mai puţin timp pentru a se cunoaşte. Anul trecut, în toată Europa, peste şapte milioane de vecini au ieşit, pentru o zi, în faţa blocului, pentru a petrece şi pentru a-i cunoaşte mai bine pe „necunoscuţii” de care îi despart doar pereţii apartamentelor. La Constanţa, 12 asociaţii de proprietari au răspuns invitaţiei municipalităţii de a sărbători „Ziua Vecinilor” şi vor asezona evenimentul comunitar cu obiceiuri de pe meleagurile noastre. Dacă în Germania ziua se sărbătoreşte cu cîrnaţi şi bere, iar la Paris, cu vin şi măncăruri din bucătăria autohtonă, la Constanţa, asociaţiile de proprietari au pus berea la rece şi au pregătit deja grătare pe care vor sfîrîi mititeii.