„Sărbătoarea muzicii”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Sărbătoarea muzicii”

Cultură 21 Iunie 2008 / 00:00 429 accesări

Manifestare internaţională de amploare, care reuneşte milioane de muzicieni şi melomani în ziua solstiţiului de vară, „Sărbătoarea muzicii” a ajuns, anul acesta, la cea de-a 27-a ediţie. Iniţiat în Franţa, în anul 1982, de către Ministerul Culturii reprezentat de Jack Lang, acest eveniment popular şi festiv s-a transformat într-o întîlnire anuală care se derulează, în prezent, în 110 state şi 250 de oraşe, atît pe scene renumite, cît şi în spaţii neconvenţionale, cum ar fi gările, porturile, mijloacele de transport.

Şi la Constanţa, „Sărbătoarea muzicii” va fi marcată, astăzi, printr-o serie de evenimente cultural-artistice care vor avea loc în diferite locaţii, principalul organizator fiind Alianţa Franceză. Ca în fiecare an, aceste acţiuni culturale care invită publicul de toate vîrstele să se bucure de savoarea muzicii, într-un adevărat dialog al tuturor genurilor, graiurilor şi gesturilor, se află sub patronajul Ambasadei Franţei la Bucureşti. De asemenea, partenerii instituţionali fideli ai Alianţei Franceze din Constanţa sînt Primăria Municipiului Constanţa, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, la care se alătură, anul acesta, Centrul Metodic Francez Mangalia, Biblioteca Franceză „Arthur Rimbaud”, Cercul Militar Mangalia şi trupa de dans „Callatis Fantasy”.

Din programul manifestărilor de astăzi fac parte cîntece şi dansuri pe muzicile lumii, care vor fi prezentate pe esplanada Cercului Militar Mangalia – ora 11.00, dar şi la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa. În plus, la clubul „Gossip” din staţiunea Mamaia, începînd cu ora 23.00, iubitorii muzicii vor putea participa la o petrecere animată de DJ, organizată sub titulatura „La Nuit Bleue!” - „Electrizaţi noaptea!”.

Mesajul ediţiei 2008 a „Sărbătorii muzicii” de la Constanţa, organizată de Alianţa Franceză, este unul al generozităţii exuberante, diversităţii culturale şi al împlinirii spirituale prin limbajul universal al muzicii.



12