Denumirea de Paşte a fost aplicată de primii creştini la comemorarea anuală a Cinei celei de Taină, care avea loc în seara de 13 Nisan (ziua a 13-a a lunii Nisan din calendarul evreiesc - prima lună din an, conform Torah) şi consta într-o masă rituală. În primele veacuri creştine, sărbătoarea s-a numit Paştele Crucii sau Paştele Învierii dar, cu timpul, înţelesul cuvîntului Paşte s-a restrîns numai la Înviere. De-a lungul timpului, data şi modul în care trebuia celebrată sărbătoare au fost diferite. Aşa se face că, în primele secole creştine, cei ce se botezau în timpul slujbei de Paşti erau îmbrăcaţi în alb, purtînd aceste veşminte întreaga săptămînă, ca pe un simbol al noii lor vieţi, iar în Evul Mediu, în Europa, cei care participau la liturghia de Paşte făceau apoi o lungă procesiune. Aceasta era condusă de un preot care ducea un crucifix sau o lumînare. Din acest obicei a evoluat tradiţia Paradelor de Paşte, existentă în Occident. Tradiţia spune că, de la Paşte pînă la Rusalii, erau interzise mătăniile în biserici şi posturile, dar şi ajunările. Ortodoxia a păstrat importanţa teologică a misterului pascal din vechea biserică creştină, sărbătoarea Paştelui fiind centrul cultului ortodox, fiind urmată de cea a Naşterii Domnului.

\"Ouăle roşii\" - simbolul Mîntuitorului

Considerat simbolul lui Iisus în întreaga tradiţie creştină, mielul primea rugăciuni de binecuvîntare încă de acum 1.400 de ani. Dacă în secolul al IX - lea după Hristos, pe masa de Paşti a Papei, mielul fript a devenit un fel principal, ulterior, în întreaga Europă, s-a răspîndit şi tradiţia mieilor din unt, paste sau zahăr. Un alt element definitoriu al creştinismului este oul încondeiat, cel care, în Egiptul Antic şi în Persia, făcea obiectul schimbului în ziua echinocţiului de primăvară, începutul noului an. Creştinii din Orientul Mijlociu au adoptat acest obicei şi oul de Paşte a devenit simbol religios, reprezentînd momentul Învierii lui Iisus. Ouăle sînt de obicei colorate în roşu, ca simbol al sîngelui. În perioada medievală, ouăle colorate erau oferite tuturor servitorilor şi copiilor, alături de alte daruri. Pentru că ouăle nu puteau fi consumate în timpul postului, ele au ajuns la loc de cinste pe masă, după Înviere. În tradiţia creştină, oul colorat şi împodobit este simbolul Mîntuitorului care părăseşte mormîntul şi se întoarce la viaţă, precum puiul de găină ieşit din găoace. Vopsitul ouălor se face, prin tradiţie, în joia de dinaintea Paştelui şi niciodată în Vinerea Mare. Creştinii păstrează mai multe legende referitoare la înroşirea ouălor. Cea mai cunoscută dintre ele spune că, sub crucea pe care era răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coş cu ouă, iar acestea s-au înroşit de la sîngele care cădea din rănile Mîntuitorului. În tradiţia creştină, ouăle roşii simbolizează, astfel, sîngele care a curs atunci cînd Iisus a fost răstignit pe cruce. Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei Române, prin tradiţia creştină, ouăle trebuie vopsite în roşu, însă Biserica a acceptat şi alte culori, mai ales din considerente estetice.

Drobul a fost inventat la oraş, Iepuraşul a apărut la nemţi

În România, preparatul tradiţional de Paşte este drobul, preparat din miel, ou şi verdeaţă. Oricît ar părea de surprinzător, drobul s-a impus mai întîi în lumea urbană, iar apoi, prin imitaţie, a ajuns şi la sate. Drobul a devenit, prin excelenţă, alimentul care se identifică în actualitate, aproape complet, la fel ca pasca şi ouăle roşii, cu sărbătorile Paştelui. Ca şi Crăciunul sau Sfîntul Valentin, cea mai mare sărbătoare a creştinităţii a trecut, şi ea, prin procese de marketizare, iniţiate cu scopul de a spori vînzările companiilor producătoare de bunuri de consum. Aşa a apărut iepuraşul de Paşte, simbol al abundenţei şi generozităţii, adoptat şi de români, care ridică vînzările supermarket-urilor cu aproximativ 30%. Chiar dacă nu se bucură de notorietatea lui Moş Crăciun, iepuraşul este legat mai mult de comercial decît de sacralitate. Tradiţia iepuraşului de Paste îşi are originea, cel mai probabil, în tradiţia populară precreştină, neavînd nicio legătură cu religia şi cu sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos. Obiceiul de face daruri în numele iepuraşului de Paşte a apărut pe teritoriul Germaniei de azi. Acolo, în jurul anului 1.800, s-au făcut primele dulciuri în formă de iepuraş, care au dat tonul unei industrii răspîndite, astăzi, în toată lumea. În Rusia, de pe masa tradiţională de Paşte nu lipsesc ouăle, pasca făcută din cocă, unt, zahăr şi stafide, şi tradiţionala Kulitch, o pîine tradiţională rusească. Grecii pun pe masa pascală miel, preparate din fructe de mare şi Tsoureki Paschalino, un fel de pîine tradiţională cu ouă roşii încorporate.

Lumina Sfîntă vine de la Ierusalim

Fiind un miracol al Ortodoxiei, Lumina Sfîntă este aprinsă, în fiecare an, de Paştele Ortodox, la Ierusalim. Acolo, în timpul Vecerniei Mari din Sîmbăta Mare, Sfînta Lumină se aprinde deasupra Mormîntului Sfînt, ca un \"un foc venit din cer\", după cum spun reprezentanţii Bisericii Ortodoxe. În noaptea de sîmbătă spre duminică, creştinii merg la biserică pentru a asista la slujba Învierii, cîntă Troparul Învierii şi primesc Lumină. Pentru prima dată în România, credincioşii ortodocşi care vor fi prezenţi la slujba de Înviere la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, la Suceava sau pe litoral vor putea lua Lumina Sfîntă adusă de la Biserica Sfîntul Mormînt din Ierusalim. Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, Lumina Sfîntă va ajunge la Constanţa cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu un avion special pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. După ce Lumina Sfîntă va fi întîmpinată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teodosie, credincioşii constănţeni vor putea participa la Slujba Învierii pe Plaja Modern sau la Catedrala \"Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel\" din Constanţa.