„Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ediţie de succes

„Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean”

Eveniment 17 Octombrie 2011 / 00:00 964 accesări

SECTORUL DE LEGUME, ÎN TOP Punct final la cea de-a patra ediţie din acest an a „Sărbătorii Recoltei şi Vinului Dobrogean” de la Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia, unde peste 150.000 de constănţeni au putut cumpăra produse tradiţionale româneşti, de la legume, fructe, vinuri şi brânzeturi, până la celebrele produse tradiţionale afumate din carne ardeleneşti. Târgul, organizat de Consiliul Judeţean Constanţa, a durat 10 zile, timp în care comercianţii au avut ocazia de a-şi promova produsele trediţionale. „Toţi cei 260 de comercianţi au fost nevoiţi să reaprovizioneze standurile de două sau chiar trei ori. A fost o reuşită totală, mai ales în ultimele două zile, când constăţenii au luat cu asalt târgul, chiar dacă afară a fost frig. La rândul lor, comercianţii au fost încântaţi de ideea de a organiza târgul pe o perioadă aşa de lungă”, a declarat organizatorul târgului Boris Parpală. În cele 10 zile de târg, constănţenii au cumpărat produse de la standurile amenajate atât în interiorul, cât şi în exteriorul Pavilionului Expoziţional Constanţa. De succes au avut parte procesatorii de carne din Ardeal, dar şi producătorii de vin şi must. Însă cea mai mare căutare au avut-o produsele agricole de toamnă. Astfel, gogonelele s-au vândut cu 1 - 2 lei/kg, roşiile, cu 1- 2 lei/kg, morcovii - 2 lei/kg, ceapa - 1,5 lei/kg, conopida - 2 lei/kg, gogoşarii - 2 lei/kg, usturoiul - 8 lei/kg, castraveţii 2 - 3 lei/kg, păstârnacul - 3 lei/kg, sfecla - 2 lei/kg, cartofii - 0,70 bani/kg, ţelina - 3 lei/kg, vinetele - 2 lei/kg, ciuşca - 5 lei/kg. La capitolul fructe, merele s-au vândut cu preţuri între 2 şi 3 lei /kg, strugurii 3 - 4 lei/kg. „Vânzările au fost peste aşteptări, am fost nevoit să mă duc să aprovizionez de câteva ori”, a afirmat un comerciant.

PROGRAM DE ÎMPĂDURIRI Printre suprizele de la această ediţie a târgului s-a numărat şi Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, care a fost prezentă cu un stand unde toţi cei interesaţi au putut depune cereri pentru înscrierea în programul CJC „Refacerea perdelelor forestiere şi prevenirea deşertificării”. „Din cele două pepiniere pe care le administrăm, am reuşit în acest an să obţinem peste 10 milioane de puieţi de salcâm, pe care îi oferim gratuit tuturor celor interesaţi să participe la programul CJC de refacere a perdelelor forestiere şi de împăduriri a terenurilor neproductive. Am profitat de evenimentul de la Pavilionul Expoziţional şi am pus acolo un stand al regiei care va primi toate cererile celor interesaţi să se înscrie în aceste programe ale CJC. Pe lângă puieţi de salcâm, la pepinierele de la Chirnogeni şi Medgidia avem şi alte soiuri de arbori şi arbuşti care pot fi folosiţi pentru perdelele forestiere”, a declarat directorul RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu.



12