Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, conducerea Pentitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă organizează o serie de activităţi specifice sociale, culturale, religioase şi meşteşugăreşti. Un concurs de cunoştinţe cu tematică pascală, emisiuni locale prin circuitul închis de televiziune, difuzarea de filme artistice cu specific pascal, concursul “Cea mai frumoasă cameră”, sînt doar cîteva dintre surprizele care îi aşteaptă pe deţinuţii de la Poarta Albă. De asemenea, în perioada 15 - 16 aprilie, penitenciarul participă la expoziţia cu vînzare “Lumina din sufletul meu”, unde vor fi expuse 60 de lucrări executate de persoane private de libertate, printre acestea numărîndu-se opt icoane litografiate pe scoarţă de copac, cinci goblenuri şi 10 împletituri din sfoară cu motive Pascale. Sîmbătă, Înalt Preasfinţia Sa Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului va efectua o vizită tradiţională la Penitenciarul Poarta Albă, însoţit de un sobor de preoţi misionari, împreună cu care va oficia Sfînta Liturghie la capela situată în incinta închisorii. Tot cu ocazia Sărbătorilor Pascale, 30 de deţinuţi ar putea obţine permisiunea de părăsire a penitenciarului în scopul menţinerii legăturii cu familia.