Sărbătorile lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ABREVIERI

Sărbătorile lui Băsescu

Politică 16 August 2008 / 00:00 469 accesări

Cu un cinism politic rar întîlnit, Traian Băsescu s-a întors la “locul crimei”. După ce, în ultimii ani, a absentat nemotivat de la “ Ziua Marinei”, aşa cum făcea şi în perioada cînd era ministrul Transporturilor, ieri, ne-a ţinut un discurs plîngăcios despre soarta marinarului român şi despre sentimentele care îl animă cînd se duce el cu nava la fundul mării! Dacă Theodor Stolojan s-ar fi aflat în dreapta sa, cu siguranţă, ar fi tras şi o repriză de plîns, că i-a lipsit tare mult la Olimpiada din China! Poate acum înţelegeţi mai bine de ce Stolo se numără printre favoriţii preşedintelui la funcţia de prim ministru al Romîniei…Cu umărul său alături, umăr pe care a plîns şi în urmă cu patru ani de zile, netezindu-şi drumul spre Cotroceni, domnul Băsescu ar fi făcut ravagii printre amatoarele de telenovele în direct, fără alte trucaje siropoase. Sincer vorbind, domnul preşedinte, în tentativa sa de a atinge coarda sensibilă a electoratului de pretutindeni, a apelat la vechile sale trucuri ieftine. Mă întreb însă, fără a fi cîrcotaş, cît l-ar fi ţinut nervii în faţa navigatorilor rămaşi şomeri după dispariţia subită a flotei noastre comerciale! Este de-a dreptul ridicol să participi la o sărbătoare lipsită de “obiectul muncii”! În cazul nostru, flota comercială. Poate că exact din acest motiv, pînă ieri, domnia sa a evitat să se mai afişeze la tribuna oficială, mulţumindu-se să transmită scurte mesaje de felicitare. De data aceasta însă, nu a avut încotro. Din raţionamente şi calcule electorale, nu putea rata băile de mulţime pregătite minuţios de trepăduşii săi. Fără navele de altădată ale României, a căror dispariţie nu va fi elucidată pînă cînd nu va fi anulată imunitatea prezidenţială, am asistat la o sărbătoare a lui Traian Băsescu. Şi atît. De cîte ori simte că-i fuge susţinerea electorală de sub picioare, Băsescu apelează la rezerva de bezele populare din stocul prezidenţial. Pentru domnia sa, bezelele populare sînt ca pesmeţii din raniţa soldatului condamnat să iasă la bătaie din tranşee. În aceste condiţii, nu putea rata “Ziua Marinei”. Din cel puţin două motive. La Constanţa, s-au aflat, ieri, cetăţeni din mai multe judeţe ale ţării, ceea ce, pentru domnia sa, a valorat mai mult decît o adunare populară. Cu alte cuvinte, fără a apela la logistica din dotare, preşedintele a făcut o baie de mulţime pe cinste. Momentul electoral, pentru că, în definitiv, la asta am asistat, a fost pregătit din timp. Înainte de “ Ziua Marinei”, Băsescu s-a dat de-a dura prin zonele afectate de inundaţii, ca să arate poporului că, atunci cînd el apare, apele dispare…Sigur, nu a mai fost în stare să repete episodul de la Mărăcineni, pentru că podurile nu se fac peste noapte, că doar nu se construiesc din plastilină! În lipsa unui Mărăcineni 2, Băsescu a lansat diversiunea cu demisia. Nu mă refer la demisia pe care domnia sa anunţa că şi-o dă în cinci minute. Aia s-a fumat. Acum, după ce s-a certat cu nişte băbuţe în zonele sinistrate, prezidentul încearcă nervii electoratului cu noi făcături pe tema posibilei sale demisii. Primul test l-a făcut de “ Ziua Marinei”, cînd se aştepta ca întreg poporul să se agaţe cu disperare de picioarele sale şi să-l implore să nu plece de la Cotroceni. Aiurea. Mă întorc la festivităţile de ieri. Trecînd peste cinismul politic al lui Traian Băsescu, adeptul sărbătorilor electorale cu orice preţ, am remarcat slugărnicia de-a dreptul greţoasă a unor domni galonaţi din comandamentul Marinei Militare. Folosind la perfecţie limbajul de lemn, indivizii în cauză ne-au transferat direct în “ epoca de aur”, cînd ni se serveau pe tavă tot felul de cuvîntări şi raportări de-a dreptul imbecile. Adică, vreau să zic, România a rămas fără flotă în “epoca Băsescu” şi dumnealor cuvîntă despre marile performanţe dintr-un domeniu ca şi inexistent!. Ce să cred? Că domnii comandanţi nu au habar de condiţiile primitive de muncă de la bordul unor nave moştenite de pe vremea lui Pazvante Chiorul? Navigăm într-un picior, dar facem gargară pe tema saltului nostru pe culmile progresului de doi lei! Am sesizat că preşedintelui îi plac la nebunie discursurile ţinute cu rezonanţa limbii de lemn. În definitiv, domnia sa este mulţumit. Si-a bifat pe agendă realizarea unui nou program electoral prezentat în direct de toate televiziunile. “Ziua Marinei” a fost mai mult decît o vizită de lucru în toată ţara. Cît priveşte flota, dispariţia acesteia reprezintă un stimulent pentru Traian Băsescu, interesat să nu piardă imunitatea din fruntea ţării…



12