Sfârşitul săptămânii a adus pentru PSD o nouă demisie. Fostul vicepreşedinte al PSD Marian Sârbu a declarat, după întâlnirea cu Victor Ponta, că este nevoit să părăsească partidul şi să se alăture grupului independenţilor din Parlament, coordonat de Gabriel Oprea. “Sunt prieten cu ministrul Gabriel Oprea de multă vreme şi îmi manifest speranţa că acest grup în care se regăsesc şi foşti colegi de la PSD va reprezenta nucleul unei viitoare construcţii politice care să reprezintă stânga politică adevărată şi interesul naţional totodată”, a afirmat Sârbu. El a spus că principala sa nemulţumire este legată de situaţia “destul de suspicioasă” din partid, menţionând că nu poate avea eficienţă în domeniul social, pe care îl coordonează de 16 ani în PSD, în condiţiile în care unii dintre colegi îi cer să fie împotriva propriilor sale convingeri. “Sper ca PSD să rămână principalul partid de stânga, dar nu cred că mai poate acoperi toată plaja electorală de stânga”, a spus Sârbu. El a menţionat că este nevoie, astfel, de o nouă construcţie politică pentru a prelua necesităţile unui segement din electoratul de stânga care nu este satisfăcut de PSD. Liderii grupului PD-L din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a declarat, vineri, că principala motivaţie a plecării lui Marian Sârbu din PSD a fost obligaţia de a-şi contesta propria lege, cea a salarizării unice. Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, vineri, că odată cu plecarea lui Marian Sârbu din PSD se devoalează adevăraţii pioni ai construcţiei unuia dintre cele mai proaste guverne de după \'90, Guvernul PSD-PD-L din 2009. Vicepreşedintele PSD Ioan Chelaru a declarat că Marian Sârbu, are valoare profesională, dar că nu a crezut cu adevărat în ideile de stânga şi a plecat deoarece nu i s-a oferit un post de ministru. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri că a înţeles punctul de vedere al lui Marian Sârbu, dar că partidul nu poate susţine legile pensiilor şi salarizării unitare şi a precizat că uşile PSD rămân deschise în ambele sensuri. Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, vineri, că plecarea lui Marian Sârbu din PSD “este cea mai mare pierdere pe care a avut-o partidul”, Sârbu fiind “unul dintre cele mai bune produse ale stângii româneşti”. Pe de altă parte, vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a declarat, vineri, că este convins că Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, care au demisionat din PSD, se vor regăsi în curând pe lista de miniştri în Guvernul Boc. Vicepreşedintele PSD Marian Oprişan susţine că dorinţa de a ocupa “funcţii ministeriale a fost mult mai profundă decât spiritul de echipă”, precizând că cei care au părăsit formaţiunea ar trebui să-şi dea demisiile din Parlament.