Aflat într-o vizită oficială în Israel, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a făcut apel la sistarea procesului israelian de colonizare în Ierusalim, oraş care, potrivit liderului de la Paris, “are vocaţia de a deveni capitala a două state”, israelian şi palestinian. “Aşa cum am declarat în repetate rînduri, sistarea procesului de colonizare, principalul obstacol în calea păcii, este primordială. Condamnăm orice decizie unilaterală care prejudiciază reglementarea finală şi afectează viabilitatea viitorului stat palestinian şi procesul politic în curs”, a declarat Sarkozy pentru cotidianul “Al-Quds”.
Întrebat despre statutul Ierusalimului, a cărui parte orientală a fost anexată de Israel în urma Războiului de Şase Zile din iunie 1967, preşedintele francez a declarat că “Franţa, precum restul comunităţii internaţionale, consideră că această problemă trebuie să se înscrie în cadrul reglementării negociate între părţi, conform dreptului internaţional. Nu va putea exista pace prin excluderea Ierusalimului, «Oraşul Păcii», care are vocaţie, după părerea mea, să devină capitala a două state. Bineînţeles, la momentul oportun, comunitatea internaţională şi în special UE vor putea contribui, prin intermediul garanţiilor, la aplicarea soluţiilor practice pentru a asigura implementarea acordului, fiind vorba, în special, de problema accesului la Locurile Sfinte”. Continuarea procesului de colonizare în Ierusalimul de Est, pe care Israelul intenţionează să îl menţină sub suveranitatea sa în cadrul unui eventual acord cu palestinienii, este principala piedică în calea negocierilor relansate la Annapolis.
În opinia lui Sarkozy, “Israelul trebuie acum să facă mai mult pentru ca situaţia de pe teren să se schimbe şi ca viaţa cotidiană a palestinienilor să se schimbe. Ridicarea punctelor de control importante este esenţială în acest cadru, pentru ca economia, în special, să se poată redresa”. El a deplîns blocada impusă de Israel Fîşiei Gaza, amintind că acest teritoriu va face parte din viitorul stat palestinian. “Un milion şi jumătate de oameni, femei şi copii sînt închişi în acest teritoriu. Menţinerea blocadei este contraproductivă şi conduce la pedepsirea colectivă a populaţiei civile”, a subliniat Sarkozy.