Că problemele cu care se confruntă fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu constituie o constantă a existenţei sale de bugetar de lux nu sunt o noutate, şi nici că lista de achiziţii exotice făcute pentru el de RAPPS nu este o “prostioară” – cum a calificat-o personal – îmi dovedeşte un text scris şi publicat pe 6 Martie 2007, în cadrul rubricii “Reformele fără fond”. Era şi atunci imediat după o altă “lăsare la vatră” – de la Externe. Iată textul cu pricina:

“Dacă el însuşi n-a avut curajul să o spună, o face tatăl său: ex-ministrul

(încă în funcţie) al Afacerilor Externe riscă să se prăbuşească într-o

gravă criză economică. In sensul că neavând, ca alţi liberali, mai

prudenţi şi mai inventivi, propriile afaceri, este nevoit să trăiască din

leafa de funcţionar public. Adică de ministru. Care nici aia nu e cine

ştie ce: vreo 50 de milioane de lei vechi. Fostul ministru

Mihai-Liniuţă-Razvan Ungureanu are de ce să fie neliniştit. Nu pentru că

şeful său (pe care l-a tras, elegant, în piept, cu episodul \'spionilor\'

din Irak) l-ar lăsa muritor de foame. Nicidecum. I-a promis că-l pune

primul pe lista pentru Strasbourg. Şi nu cred că cineva îşi închipuie că

liberalii nu vor prinde măcar un loc de europarlamentar. Şi nici pentru că

până-n Mai va rămâne şomer. I s-a promis, cu generozitate, şefia

Institutului de Studii Liberale, unde firea sa de om pus cu burta pe carte

îl va ajuta să mai recupereze câte ceva din ceea ce a pierdut de când bate

drumurile lumii ca şef al diplomaţiei. Groaza lui Ungureanu ţine de faptul

că orice i s-ar da, nu va putea compensa veniturile pe care le avea ca

ministru. Nu vă gândiţi la leafă. Asta e un mizilic. Ceva bun de pus la

CEC sau de cedat vreunei fundaţii de caritate. Nici un ministru nu

trăieşte din leafă. Ci din nenumăratele privilegii care însoţesc această

demnitate. Din faptul că nu este nevoit să facă nici un fel de cheltuială

din buzunarul propriu, totul venindu-i de-a gata, pe tavă. De la cafeaua

de dimineaţă până la cina somptuoasă de protocol. În cazul ministrului de

Externe se mai adaugă ceva: faptul că el îşi petrece cam trei sferturi din

viaţa de ministru pe drumuri, îi aduce un consistent venit din diurne şi

protocol. Cât e diurna ministrului de Externe este şi acum un secret

extrem de bine păzit. Ne putem face o idee gândindu-ne, de pildă, că

Mircea Geoană şi-a cumpărat o casă din aceşti bani. Că Năstase, şi el, a

realizat ceva proiecte edilitare încă de pe vremea când păstorea

diplomaţia. Şi că nici Meleşcanu n-a ieşit din post cu pantalonii rupţi în

fund. Aici e durerea dlui Ungureanu şi a oricărui altuia care s-a trezit,

înainte de termen în situaţii similare. Credeţi că dl Flutur şi-a revenit

din şocul provocat de lăsarea din braţe de către dl preşedinte? Credeţi că

dacă ştia că i se întâmplă aşa ceva se mai făcea platformist, lăsând de

bună voie pâinea şi cuţitul agriculturii şi pădurilor, cu care a împărţit

hrană şi beneficii la toţi acoliţii? Nu, domnilor! Deşi prost plătită,

slujba de ministru este ideală pentru cine vrea să se răsfeţe”. Cu vită de Kobe şi beţigaşe sofisticate de urechi…