Şase administratori de societăți care vând produse petroliere, trimişi în judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sibiu

Şase administratori de societăți care vând produse petroliere, trimişi în judecată

Eveniment 14 Septembrie 2016 / 18:52 703 accesări

Şase administratori ai unor societăți care se ocupă de comercializarea de produse petroliere au fost trimişi în judecată de procurorii sibieni, cei şase fiind acuzaţi de evaziune fiscală în valoare de peste 9 milioane de lei. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, procurorii au dispus trimiterea în judecată a șase administratori de societăți comerciale cu domeniul de activitate comercializarea produselor petroliere, pentru comiterea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală care au cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 9.121.239 lei. Astfel, Ș.D. și Ș.C.E., administratori ai unei societăţi din Veștem, judeţul Sibiu, au înregistrat, în perioada 2006-2007, achizițiile de carburanți auto de la patru societăți "tip fantomă“ care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale, documentele fiind înregistrate în contabilitate pentru diminuarea bazei impozabile și implicit a impozitului pe profit datorat bugetului de stat, precum și pentru obținerea de compensări de TVA de la buget, fiind creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu în sumă totală de 5.242.882 lei. Totodată, Ș.C. și F.S., administratori ai unei firme din Sibiu, au înregistrat şi ei, în perioada 2006-2007, în evidențele contabile achiziții de carburanți auto de la patru societăți furnizoare "tip fantomă", care nu au avut la bază operațiuni comerciale reale. Prejudiciul în acest caz ajunge la 3.338.273 lei. R.I. și R.I., administratori ai unei societăţi din Poiana Sibiului, sunt acuzaţi de aceeaşi infracţiune, cu un prejudiciu total de 540.084 lei.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Sibiu.



12