Cinci ani le-au trebuit anchetatorilor să-l cerceteze, să-l trimită în judecată şi să-l condamne pe Alfred Schroder, de 45 ani, din Năvodari, pentru ucidere din culpă. Bărbatul a fost găsit vinovat de judecătorii constănţeni deoarece, pe 7 februarie 2009, a lovit mortal un pieton care a traversat strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, la câţiva metri de un marcaj pietonal. Accidentul s-a petrecut în localitatea constănţeană Valu lui Traian, iar victima, Seri Ramazan, de 51 ani, a decedat la scurt timp de la eveniment. Schroder, care se afla la volanul unui autoturism marca Seat, înmatriculat CT 23 BRV, a susţinut că a fost surprins de apariţia pietonului şi a încercat să pună frână, dar a fost prea târziu şi nu l-a putut evita. Deferit justiţiei în mai 2012, Alfred Schroder a fost condamnat ieri de Judecătoria Constanţa, după un proces care a durat nouă luni. El a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare sub supraveghere şi obligat să le plătească rudelor victimei 70.262,8 de lei daune materiale şi 160.000 de lei daune materiale. Mai mult, Schroder nu are voie să se urce la volan timp de şase ani, cât este perioada termenului de încercare stabilit de instanţă. Sentinţa nu este definitivă.
BICICLIST SPULBERAT Alt şofer găsit vinovat de accidentarea mortală a unui biciclist este Petre Ciuchi, de 32 ani, din Ţepeş Vodă. El a fost condamnat, ieri, la o pedeapsă definitivă de un an de închisoare cu suspendare condiţionată şi obligat să le plătească soţiei şi celor doi fii ai victimei 2.340 lei daune materiale şi daune morale de 60.000 de lei. Potrivit rechizitoriului, pe 18 mai 2009, Andrei Staicu, de 63 de ani, din Ovidiu, a fost spulberat de autotrenul marca Volvo, înmatriculat CT 30 VMS, condus de Petre Ciuchi. Anchetatorii spun că victima, care mergea cu bicicleta, a încercat să traverseze şoseaua prin loc nepermis şi fără să se asigure, moment în care a fost lovit în plin de tir. Martorii oculari au sunat la 112, dar medicii care au ajuns la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe Staicu. Ciuchi a declarat că biciclistul i-a apărut brusc în faţă şi nu a avut timp să reacţioneze. Iniţial, oamenii legii nu au ştiut cine este victima întrucât bărbatul nu avea niciun act de identitate asupra lui. A doua zi, ei au reuşit să afle numele biciclistului, care a fost recunoscut de familie. Petre Ciuchi a fost cercetat în libertate.