Duminică se va da startul într-o nouă ediţie, a 63-a, a “Marelui Circ” sau - oficial spus - Campionatul Mondial de Automobilism Viteză, Formula 1. O ediţie care se speră a fi mai disputată decât cea de anul trecut, ediţie pe care Vettel a “ucis-o” destul de repede! De altfel Sebastian Vettel, campionul mondial en titre, va fi şi principalul favorit la un nou titlu mondial. De această dată germanul va avea de înfruntat adversari şi mai puternici, numai puţin de alţi cinci campioni mondiali urmând să ia startul la Melbourne - Michael Schumacher, Fernando Alonso, Kimi Raikkonen, Lewis Hamilton şi Jenson Button. Cei şase campioni mondiali (un veritabil record pentru un sezon de Formula 1) vor lua startul în 20 de curse în acest an - un alt record istoric pentru Formula 1. Vor reveni în calendar GP-ul Statelor Unite, dar şi GP-ul Bahrein, anulat anul trecut din motive politice. Ca şi anul trecut vor participa 12 echipe (şi 24 de piloţi), în frunte cu campioana mondială en titre - Red Bull. Deşi sunt aceleaşi echipe ca şi anul trecut au avut loc câteva schimbări de nume, unele din ele fiind amuzante - Renault a fost preluată în totalitate de Lotus, devenind acum Lotus F1 Team (cu motor Renault), în timp ce fosta echipă Lotus a fost vândută unui fost pilot de Indycar, Tony Fernandez, care a redenumit-o Caterham (foloseşte tot motor Renault)! Virgin a fost preluată aproape în totalitate de producătorul rus de maşini Marussia Cars, devenind acum Marussia F1 Team! Jumătate din acţiunile Force India au fost preluat de Sahara Group (tot o companie indiană), astfel că echipa se va numi Sahara Force India. Şi la capitolul tehnic au venit obişnuitele schimbări din partea FIA, pentru dinamizarea curselor - interzicerea faimoaselor difuzoare de anul trecut, redesenarea botului maşinii, interzicerea heliului la schimbarea pneurilor, dar şi modificări la nivelul pneurilor - vor fi mult mai moi, ceea ce va presupune un pilotaj mai îngrijit.