Şase candidaţi sînt înscrişi în cursa electorală pentru un loc în Colegiul 2 pentru Senat, unde sînt înregistraţi 165.941 de alegători. Aceştia vor avea posibilitatea de a-şi alege reprezentantul în Parlament dintre: Nicolae Moga (PSD) - jurist, Ovidiu Cupşa (PNL) - inginer naval, Dorel Onaca (PD-L) - avocat, Valentin Marcel Vrabie (PRM) - profesor, Marian Stelian Pană (PNG-CD) - medic chrurg, Ildiko Benedek (UDMR) - teatrolog. Structura Colegiului 2 Senat cuprinde Colegiile uninominale 3, 4 şi 5 pentru alegerea Camerei Deputaţilor. Localităţile arondate sînt oraşele: Mangalia, Băneasa, Cernavodă, Murfatlar, Negru Vodă, Ovidiu şi comunele: Adamclisi, Aliman, Chirnogeni, Ciocîrlia, Cobadin, Deleni, Dobromir, Independenţa, Ion Corvin, Lipniţa, Mircea Vodă, Oltina, Ostrov, Peştera, Rasova, Saligny, Albeşti, Amzacea, Bărăganu, Castelu, Cerchezu, Comana, Dumbrăveni, Mereni, Poarta Albă, 23 August, Costineşti, Limanu, Pecineaga, Tuzla. Pentru prima dată în istoria alegerilor locale, alegătorii din Colegiul 2 Senat, şi nu numai, vor putea să aleagă doar un singur candidat şi nu o listă întreagă de nume aşa cum era pînă în prezent.