Cele şase persoane care şi-au pierdut viaţa în accidentul feroviar produs ieri în Rusia, în apropiere de Moscova, sunt cetăţeni moldoveni, a anunţat ministrul rus al Sănătăţii, Veronica Skvorţova. Un tren de marfă aparţinând unei companii ucrainene, care transporta piese Renault din România către Moscova, a lovit un tren de pasageri care se deplasa de la Moscova la Chişinău. Majoritatea răniţilor sunt, de asemenea, cetăţeni moldoveni, potrivit autorităţilor ruse, care menţionează că printre aceştia se află şi cinci cetăţeni ruşi. Ministrul rus al Sănătăţii a mai anunţat că zece dintre persoanele rănite se află în stare gravă. O parte dintre cetăţenii moldoveni care au suferit răni uşoare în urma accidentului au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri la Chişinău, potrivit Ministerului Transporturilor din R. Moldova. Premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, a transmis ieri seară condoleanţe rudelor victimelor. În trenul de pasageri implicat în accident se aflau aproximativ 400 de persoane. Preşedintele Vladimir Putin a cerut o investigaţie completă în cazul accidentului feroviar. "Aplicăm toate măsurile necesare pentru ajutarea persoanelor rănite şi vom oferi asistenţă rudelor persoanelor decedate", a declarat Vladimir Putin la Shanghai. "Desigur, va fi o investigaţie completă", a spus Putin, citat de Vocea Rusiei.