Mai mulţi copii din municipiul Medgidia au fost internaţi săptămâna trecută la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, după ce s-au îmbolnăvit de hepatita A, cunoscută drept una dintre bolile mâinilor murdare. „Dintre cei şase copii, doi sunt preşcolari şi au vârsta de doi ani, iar ceilalţi patru au între cinci şi 11 ani. Unul provine de la Şcoala nr. 1, doi de la Şcoala nr. 7, iar încă un copil - de la Grădiniţa nr. 2. Astăzi se va face ancheta epidemiologică şi se va trece şi la dezinsecţia claselor din unităţile de învăţământ, pentru a nu risca să se îmbolnăvească şi alţii. Iar cei care vor să se vaccineze contra acestei boli o vor putea face”, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, Constantin Dina. Totodată, acesta a mai precizat că simptomele hepatitei A apar după două-patru sau chiar cinci săptămâni şi pot fi greu de sesizat, iar unele cazuri sunt chiar asimptomatice. De obicei, la copii, boala se manifestă prin greaţă, vărsături, diaree, lipsa poftei de mâncare, erupţii cutanate sau icter. Sfatul medicilor este că trebuie acordată o atenţie deosebită igienei personale. Copiii trebuie să se spele cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, înainte şi după masă. Şi părinţii trebuie să facă aceste lucruri înaintea pregătirii mâncării. De asemenea, mai este important şi ca apa şi alimentele să fie încălzite la peste 85 de grade Celsius, fructele şi legumele să fie spălate cu multă apă şi să se evite consumul de peşte ori al fructelor de mare, mai ales că ele nu necesită gătirea la temperaturi ridicate şi e posibil ca bacteriile să nu fie distruse în timpul preparării. Potrivit specialiştilor, hepatita A este o boală contagioasă, ce afectează ficatul, mai frecventă în şcoli şi grădiniţe, iar virusul ei se poate transmite prin mâini murdare, materii fecale, salivă sau fluidele de la o persoană contaminată.