Șase deputați de la UNPR au trecut la PSD

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șase deputați de la UNPR au trecut la PSD

09 Martie 2016 / 15:55 485 accesări

Șase deputați de la UNPR au informat miercuri Biroul Permanent al Camerei Deputaților că se afiliază grupului parlamentar al PSD.

Cei șase deputați care au trecut de la UNPR la PSD sunt: Ștefan Dalcă, Adrian Diaconu, Liviu Codârlă, Tudor Ciuhodaru, Ion Pârgaru și Liliana Mincă.

Președintele interimar al UNPR, Neculai Onțanu, declara că are informații conform cărora PSD încearcă să atragă în grupurile sale parlamentare aleși de la UNPR.

''Ne-am micşorat încrederea (în PSD-n.r.) vizavi de declaraţiile domnului preşedinte Liviu Dragnea, total incorecte. A fost o declaraţie pe care cred că şi domnul Dragnea o regretă, aceea de a încerca să preia de la UNPR parlamentari. Nici un parlamentar de la UNPR nu pleacă la PSD, rămân în cadrul UNPR'', declara Onțanu, după demisia lui Gabriel Oprea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că nu a înțeles ''mare lucru'' din declarațiile UNPR privind posibila susținere a alegerilor în două tururi, adăugând că PSD a început să își pună semne de întrebare privind relația cu partidul care a fost condus de Gabriel Oprea.

Liderul PSD a precizat că prima lui reacție după ce Gabriel Oprea - ''un om statornic, care a ținut echilibrul'' - și-a dat demisia a fost să declare că protocolul cu UNPR rămâne valabil, precizând că acum are dubii dacă nu cumva a fost o reacție greșită. ''Și noi începem să ne punem semne de întrebare'', a adăugat liderul PSD, care a insistat asupra faptului că PSD nu va avea ''nicio reacție publică'' împotriva UNPR.

Taguri articol


12