Şase jucători de la RCJ Farul merg în turneul din Pacific

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şase jucători de la RCJ Farul merg în turneul din Pacific

Sport 20 August 2008 / 00:00 612 accesări

Staff-ul tehnic al naţionalei de rugby a României a decis, ieri, numele celor 30 jucători care vor alcătui lotul selecţionatei “stejarilor” pentru turneul din Noua Zeelanda, Samoa şi Fiji, programat în perioada 1-29 septembrie. După un stagiu de pregătire la munte, la Piatra Arsă, ieri dimineaţă au avut loc în cantonamentul de la Izvorani testele fizice în urma cărora s-a definitivat lista celor care vor face deplasarea în turneul din Pacific. Printre aceştia se regăsesc şi şase jucători ai formaţiei Rugby Club Judeţean Farul Constanţa: Daniel Bejan (taloner), Daniel Carpo (linia a III-a), Bogdan Petreanu (linia a II-a), Zane Winsdale (linia II-a), Ben Aoina (mijlocaş deschidere/fundaş) şi Jeff Lapana Makapelu (aripă). Ultimii trei, transferaţi în această vară la Constanţa, vor fi testaţi în vederea unei posibile naturalizări. Astfel, neozeelandezii Ben Aoina şi Zane Winsdale se vor întoarce acasă pentru aproape o lună, în timp ce Jeff Makapelu va avea ocazia să-şi vadă cele două ţări ale sale, nativa Noua Zeelandă şi adoptiva Samoa. Pentru cei trei turneul va fi testul decisiv, care va stabili dacă vor fi păstraţi în vederile selecţionerilor pentru a face parte din formaţia “Stejarii” Bucureşti, pentru Challenge Cup. “Sînt foarte bucuros pentru toţi, dar şi pentru club, pentru că este o dovadă a faptului că am făcut treabă la Constanţa. Chiar dacă unii pronosticau că vor rămîne în lot doar Carpo şi cei trei străini, s-a demonstrat că nu a fost aşa. Este meritul lui Bejan şi Petreanu pentru că au reuşit să ia parte la acest turneu, pentru că au tratat cu respect echipa naţională. Poate fi experienţa vieţii lor şi sper să o împărtăşească şi cu ceilalţi jucători de la Farul”, a spus directorul executiv al RCJ Farul, Aurelian Arghir. “Stejarii” vor rămîne în cantonament la Izvorani pînă pe 1 septembrie, cînd este programată plecarea în patria All Blacks. În turneul din Emisfera sudică “stejarii” vor disputa şase partide: pe 6 septembrie - cu Marist (Noua Zeelandă), pe - 9 septembrie cu Auckland Development (Noua Zeelandă), pe 13 septembrie - cu Waikato (Noua Zeelandă), pe 20 septembrie - cu Samoa şi pe 27 septembrie - cu Fiji.



12