Naţionala de rugby a României s-a reunit, vineri, în vederea unui stagiu de pregătire la Izvorani, care precedează cel mai important turneu de verificare pentru “stejari” din ultimii ani. Astfel, între 6 şi 26 septembrie, elevii antrenorului Marin Moţ se vor afla în Noua Zeelandă, Samoa şi Fiji, unde vor susţine cinci partide. Pentru stagiul de la Izvorani au fost convocaţi 35 de jucători, marea surpriză fiind prezenţa pe listă a celor trei jucători recent transferaţi de RCJ Farul Constanţa din Noua Zeelandă şi Samoa: Zane Winsdale şi Ben Aiona, respectiv aripa Jeff Lapana Makapelu. Cei trei vor fi testaţi de staff-ul tehnic şi, dacă vor confirma, au mari şanse să evolueze pentru selecţionata “Stejarii” Bucureşti în Challenge Cup. Mai mult, aceştia ar putea deveni primii “stranieri” naturalizaţi care vor evolua în naţionala României. Pentru ca jucătorii neozeelandezi şi cel samoan să poata evolua în prima reprezentativă trebuie să îndeplinească mai multe condiţii de eligibilitate impuse de IRB. În cazul lor, ţinînd cont că nu au evoluat pentru alte echipe naţionale, se poate aplica o regulă, prin care “un jucător poate evolua pentru o echipă naţională după ce a încheiat trei ani consecutivi de rezidenţă în respectiva ţară”. “În campionatul României au început să vină jucători străini la cluburile care doresc să facă performanţă şi, dacă sînt eligibili pentru echipa naţională nu trebuie să-i ratăm. Dacă merită să joace pentru România o pot face, mai ales că astfel putem ridica şi nivelul jucătorilor interni. Important este ca cei de la cluburi să aducă în ţară jucători care pot fi eligibili pentru România sau Stejarii Bucureşti, iar Farul a făcut acest lucru”, a spus Ellis Meachen, directorul de rugby al României.
În lotul “stejarilor” se regăsesc alţi trei jucători de la RCJ Farul: Daniel Bejan, Daniel Carpo şi Bogdan Petreanu.