Aproximativ şase milioane de pacienţi atinşi de boli grave sunt afectaţi de sancţiunile economice occientale impuse Iranului din cauza programului său nuclear controversat, a declarat un oficial din domeniul sanitar, citat ieri de cotidianul ”Iran Daily”. Aceste sancţiuni au afectat grav importul de produse farmaceutice şi echipamente medicale destinate tratării unor bolil grave, precum cancerul, scleroza multiplă sau insuficienţa renală, a declarat Fatemeh Hachemi, directoarea Fundaţiei pentru Boli Grave. Deşi sancţiunile occidentale nu vizează vânzarea către Iran de medicamente şi echipamente medicale, embargo-ul bancar a complicat importarea lor şi le-a multiplicat costurile, conducând la penurii în anumite domenii, a precizat ea.
Este pentru prima dată când un oficial iranian vorbeşte despre amploarea impactului sancţiunilor occidentale asupra sănătăţii publice în Iran. Până în vară, versiunea oficială a regimului considera că sancţiunile au un efect minim asupra ţării, iar aluzii rare ale presei cu privire la impactul lor sanitar evocau mai ales o creştere a preţului medicamentelor. ”Preţurile medicamentelor produse local au crescut cu 15-20% în ultimele trei luni, iar cele ale produselor importate, cu 20 - 80%”, a apreciat conducătorul unei firme farmaceutice iraniene, Mohammad Hossein Hariri, avertizând asupra unei posibile crize a medicamentelor. Fatemeh Hachemi a trimis, în august, o scrisoare secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, cerându-i să intervină pe lângă ţările occidentale, pentru a obţine ”o anulare a sancţiunilor de natură politică ce afectează, în mod inadmisibil, bolnavii din Iran”.
CONTACTE DISCRETE ”Israelul este la curent cu unele contacte discrete între SUA şi Iran, în vederea ajungerii la un acord privind negocieri directe referitoare la programul nuclear iranian”, a declarat, ieri, Moshe Yaalon, numărul doi în cadrul Guvernului israelian. Ministrul israelian a precizat că aceste încercări americane s-au produs în favoarea negocierilor purtate între Iran şi Grupul 5+1 din care fac parte SUA, China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania. Casa Albă a dezminţit că SUA au ajuns la un acord în vederea unor negocieri directe cu Iranul asupra programului său nuclear, aşa cum a scris ”New York Times” şi a anunţat că lucrează în continuare la o soluţie diplomatică. Şi Iranul a negat, ieri, existenţa unor contacte bilaterale directe cu SUA asupra problemei nucleare.
EXERCIŢIU MILITAR Israelul şi SUA au început, ieri, manevre militare comune care reprezintă cel mai important exerciţiu de acest tip din istoria celor două state, a anunţat armata israeliană. Este vorba despre Austere Challenge 2012, planificat în urmă cu doi ani şi care nu constituie un răspuns la evenimente specifice din regiune, a subliniat armata. Aceste manevre se vor desfăşura timp de trei săptămâni, la ele urmând să participe 3.500 de militari americani şi 1.000 de israelieni. Ele constituie cel mai important exerciţiu din cadrul lungii relaţii militare dintre SUA şi Israel, au anunţat organizatorii, generalii american Craig Franklin şi israelian Nitzan Nuriel. În mod oficial este vorba doar despre ameliorarea cooperării în domeniul apărării antirachetă dintre cele două ţări şi despre promovarea stabilităţii în regiune, a declarat recent generalul Franklin.