Șase persoane au murit în urma unei explozii într-un apartament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șase persoane au murit în urma unei explozii într-un apartament

16 Februarie 2016 / 13:09 515 accesări

O explozie provocată de gaze naturale într-un apartament dintr-un bloc cu cinci etaje, într-un oraş din centrul Rusiei, a ucis cel puţin şase persoane, inclusiv doi copii, şi a rănit alte nouă persoane, au anunţat serviciile ruse de urgenţă, relatează AP în pagina electronică.

Explozia - care a avut loc marţi, înainte de zori, la Iaroslavl, un oraş situat la aproximativ 250 de kilometri nord-est de Moscova - a distrus cinci apartamente şi a avariat alte 20, potrivit aceloraşi surse.

Toţi locuitorii au fost evacuaţi din clădire, în total 130 de persoane. Era însă neclar dacă lipsea cineva.

Cele mai multe blocuri de locuit din Rusia sunt alimentate cu gaze naturale, folosite pentru gătit. O anchetă a fost demarată în vederea stabilirii cauzelor exploziei de marţi.

Taguri articol


12