Şase români plecaţi la cules de fructe au murit în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Drama sărăciei

Şase români plecaţi la cules de fructe au murit în Italia

Externe 26 Noiembrie 2012 / 00:00 407 accesări

Şase persoane, dintre care două sau trei femei, au murit sâmbătă după-amiază, în Calabria, în urma unei coliziuni violente între un tren regional şi o maşină ce transporta muncitori români angajaţi la culesul clementinelor, relatează agenţiile de presă. Potrivit companiei publice de căi ferate, Ferrovie dello Stato, accidentul s-a produs în jurul orei 16.15 GMT, la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între gările Rossano şi Mirto Crosia, pe coasta Mării Ionice, în partea de est a regiunii Calabria. Din motive încă necunoscute, la trecerea la nivel cu calea ferată, care nu este administrată de compania FS, ci de una privată, trenul care plecase din Sibari nu a reuşit să evite coliziunea cu maşina. Doi muncitori români şi-au salvat viaţa pentru că au coborât din vehicul pentru a ridica bariera, potrivit echipelor de salvare. Echipele de salvare nu i-au putut interoga pe cei doi supravieţuitori, care nu vorbesc italiană şi erau în stare de şoc deoarece printre victime se numără şi rude ale lor. Maşina a fost târâtă pe o distanţă de 600 de metri după coliziune, după ce a fost lovită în plin de trenul regional care transporta doar 12 pasageri, care în urma impactului au scăpat nevătămaţi. Parchetul din Rossano a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului. Marco Mancini, un purtător de cuvânt al companiei FS, a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a declarat că este posibil ca bariera de acces să fi fost deschisă fără să respecte recomandările de a nu fi ridicată când soseşte un tren.

MAE precizează că familiile victimelor urmează să fie înştiinţate oficial despre tragicul eveniment. Ambasada României în Italia şi Consulatul General al României de la Catania sunt în contact permanent cu autorităţile locale şi vor acorda asistenţa consulară necesară în astfel de cazuri. În acest sens, un consul al României s-a deplasat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică spre localitatea Rossano.

Taguri articol


12