Şase spargeri într-o noapte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hoţ oprit cu focuri de armă

Şase spargeri într-o noapte

Eveniment 19 August 2011 / 00:00 3958 accesări

PLANURI DEJUCATE. Două grupuri de hoţi, unul din Murfatlar şi altul din Valu lui Traian, şi-au împărţit frăţeşte comuna Valu lui Traian şi, în noaptea de miercuri spre joi, şi-au pus planul în aplicare. Ţintele lor erau câteva zeci de case şi vile de vacanţă nelocuite. Planurile lor au fost dat peste cap de poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa, care i-au prins în flagrant. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, la ora 00.45, au fost alertaţi prin 112 că mai multe persoane au intrat într-o locuinţă de pe strada Crimeea, din Valu lui Traian. Echipele trimise au observat, în apropierea locului indicat, trei bărbaţi care cărau mai multe bunuri. În momentul în care şi-au dat seama că au fost văzuţi de poliţişti, suspecţii au abandonat prada şi au fugit. Oamenii legii au plecat pe urmele acestora şi au reuşit, în scurt timp, să îl reţină pe unul dintre autori, respectiv Ionuţ Crăivan, de 28 de ani, din localitatea Lanurile, care locuieşte fără forme legale în Murfatlar. Oamenii legii spun că cei trei suspecţi sunt bănuiţi de comiterea, în aceeaşi noapte, a încă cinci furturi din locuinţe şi o infracţiune de distrugere. În timpul cercetărilor, poliţiştii au descoperit că cei trei au furat bunuri din imobilele respective în valoare de 10.000 lei. În prezent se fac cercetări pentru identificarea şi reţinerea celor doi fugari, iar Ionuţ Crăivan a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă.

FOCURI DE AVERTISMENT. În timp ce poliţiştii încercau să dea de urma suspecţilor de pe strada Crimeea, în jurul orei 01.00, la 112 s-a primit un alt apel care anunţa că trei persoane au intrat, sărind gardul, în curtea unei case de pe strada Semănătorului, din Valu lui Traian, imobil nelocuit în prezent. În momentul în care oamenii legii înconjurau vila semnalată a fi jefuită, unul dintre hoţi, aflat în mansarda casei, a ieşit pe fereastă şi a încercat să fugă. Şeful interimar al Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa, cms. Ion Chiru, a tras două focuri de armă în plan vertical, iar suspectul s-a oprit. În interiorul vilei au fost găsiţi alţi doi bărbaţi care cotrobăiau prin dulapuri. Într-una dintre camerele vilei, pe un pat, poliţiştii au găsit, strânse într-o pătură, mai multe haine. Cei trei suspecţi, Doru Comănceanu, de 43 de ani, Titi Z., de 17 ani, ambii din Valu lui Traian, şi Ion Suraj, de 34 de ani, din Constanţa, au fost duşi la sediul Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa pentru audieri. În buzunarul lui Titi Z. poliţiştii au găsit un ciorap din bumbac pe care acesta a declarat că l-a folosit în momentul în care a intrat forţat în imobil şi când aduna lucruri din vilă pentru a nu lăsa amprente. În timpul audierilor, cei trei suspecţi au recunoscut că au intrat în imobil pentru a fura. Martorii spun că este pentru a treia oară când hoţii sparg vila de vacanţă.

ORDONANŢE DE REŢINERE. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că, până joi dimineaţă, la Poliţia Valu lui Traian au fost depuse şase reclamaţii de spargeri de locuinţe. Proprietarii caselor au reclamat furtul mai multor scule electrice, respectiv bormaşini şi flexuri, bijuterii, telefoane mobile, haine şi aparate electrocasnice. În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti faţă de cei trei suspecţi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca ei să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare pentru furt calificat. Pentru prinderea celor trei suspecţi, poliţiştii au fost sprijiniţi şi de lucrătorii de la Poliţiile locale Valu lui Traian, Agigea şi Cumpăna.



12