Şase state UE, inclusiv România, acceptă ca forţa de jandarmerie europeană să susţină poliţia afgană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şase state UE, inclusiv România, acceptă ca forţa de jandarmerie europeană să susţină poliţia afgană

Externe 21 Martie 2009 / 00:00 423 accesări

Şase ţări UE, printre care şi România, au convenit să autorizeze forţa de jandarmerie europeană să susţină poliţia afgană, a declarat ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner. Acesta a dat asigurări că Franţa, Italia, Olanda, Portugalia, România, Spania, membre ale forţei de jandarmerie europeană, au acceptat o propunere a Parisului, în acest sens. Bernard Kouchner a explicat că şi Turcia ar putea participa. ”Turcii sînt în acest grup, însă nu complet, dar vom încerca să facem o propunere comună”, a precizat el. Această propunere va trebui acceptată de toate statele membre UE. UE a decis în luna mai a anului trecut să dubleze efectivele misiunii sale de poliţie EUPOL din Afganistan, de la 200 la 400. Obiectivul misiunii conduse de Germania este de a ajuta la consolidarea forţei de poliţiei afgane, precum şi de a consilia oficiali din cadrul Ministerului de Interne. Aceste operaţiuni au fost însă criticate de NATO şi SUA.

Pe de altă parte, un grup de foste republici sovietice care controlează o importantă rută terestră dinspre Europa spre Afganistan a fost de acord să ofere “orice fel de ajutor” forţelor NATO din acest teatru de operaţiuni, a anunţat, vineri, preşedintele său. Cele şapte membre ale Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (ODKB), cu sediul la Moscova, controlează o rută de aprovizionare care permite NATO să ocolească Pakistanul, unde convoaiele sale sînt adesea atacate de militanţi talibani. Secretarul general al ODKB, Nikolai Bordiuja, a declarat că “interesele NATO şi ţărilor ODKB în ceea ce priveşte Afganistanul sînt, în mod inechivoc, aceleaşi”. Rusia, Kazahstanul şi Uzbekistanul, care fac parte din ODKB, au semnat deja acorduri cu membre NATO, pentru a permite convoaielor civile să le tranziteze teritoriul spre Afganistan.

ODKB, concepută ca o contrapondere pentru NATO, mai include Armenia, Belarus, Kîrgîzstan şi Tadjikistan. Spre deosebire de NATO, ODKB nu permite acţiuni militare comune dincolo de graniţele ţărilor sale membre. Bordiuja a spus că speră că legăturile dintre Rusia şi SUA şi dintre NATO şi ODKB se vor îmbunătăţi în timpul mandatului lui Barack Obama. Însă, Kîrgîzstanul a decis deja închiderea bazei americane de la Manas, care era folosită în cadrul operaţiunilor din Afganistan. ODKB vrea să stabilească relaţii directe cu NATO, dar SUA şi membrele NATO din Europa de Est au blocat această iniţiativă, a mai spus secretarul general al organizaţiei fostelor republici sovietice.

Taguri articol


12