Şase turişti germani, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şase turişti germani, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară

Sănătate 28 Septembrie 2016 / 08:25 663 accesări

Şase turişti germani au fost transportaţi la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, ei fiind preluaţi de la un hotel din Sibiu unde erau cazaţi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat, miercuri, că cele şase persoane care au ajuns în timpul nopţii la spital au vârste cuprinse 26 şi 48 de ani şi au fost diagnosticate cu toxiinfecţie alimentară.

"La Unitatea de Primiri Urgențe au fost aduși șase pacienți, toți cetățeni străini, din Germania, cu vârste între 26 și 48 de ani. În urma investigațiilor efectuate aceștia au fost diagnosticați cu toxiinfecţie alimentară. Le-au fost aplicate proceduri specifice pentru aceste cazuri și, după efectuarea tratamentului, pacienții au plecat cu recomandări, nefiind nevoie de internări”, a spus Decebal Todăriţă.

Cei şase turişti au fost transportaţi la spital de la un hotel de cinci stele din Sibiu cu două ambulanţe SMURD. Turiştii le-au declarat medicilor că pe parcursul zilei de marţi au servit doar micul dejun la restaurantul hotelului.

Reprezentanţii hotelului nu au dorit să comenteze incidentul.



12