Sasha şi John Digweed, din nou în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Sasha şi John Digweed, din nou în România

Monden 22 August 2007 / 00:00 701 accesări

DJ-ii Sasha şi John Digweed vor mixa din nou împreună, în România, pe data de 21 decembrie, într-un cunoscut club din capitală. Sasha a mai mixat în acelaşi club în 2006, iar John Digweed a fost oaspetele clubului de trei ori. În vara lui 2006, cei doi DJ au pus muzică împreună, într-un show comun de la Arenele Romane. Biletele pentru show costă 105 lei, în perioada 1 septembrie-13 decembrie şi 155 de lei, între 14 şi 21 decembrie. Accesul la eveniment se va face numai cu bilet plătit în avans.

Pe numele său adevărat Alexander Coe, Sasha a început să mixeze de la vîrsta de 19 ani. Este şi producător de muzică, cu melodii ca „Higher Ground”, „Magic” sau „Be As One”. Sasha este prieten foarte bun cu John Digweed, alături de care a mixat la foarte multe evenimente. Anii 1998-1999 i-au adus recunoaşterea mondială ca DJ, dar şi ca producător, după ce a remixat piesa „Out of Control” de la „Chemical Brothers”, dar şi „Ray of Light” şi „Substitute For Love / Drowned World” ale Madonnei.

John Digweed este unul dintre cei mai cunoscuţi DJ din Marea Britanie. A debutat la 15 ani, în Hastings, Anglia. De atunci a înregistrat o continuă creştere în lumea muzicii electronice, iar în 2001 a fost votat „Number 1 DJ” de revista „DJ Magazine”, una dintre cele mai importante publicaţii de gen din lume. John Digweed are şi o casă de discuri, un studio de producţie şi o agenţie de promovare, toate reunite sub marca Bedrock.

Taguri articol


12