Satelitul nord-coreean orbitează în condiţii normale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Satelitul nord-coreean orbitează în condiţii normale

Externe 14 Decembrie 2012 / 00:00 267 accesări

Satelitul lansat miercuri de Coreea de Nord orbitează în condiţii normale, a anunţat, ieri, Ministerul sud-coreean al Apărării, confirmând aparentul succes al misiunii spaţiale controversate a Phenianului, care a determinat condamnarea acestuia de către Consiliul de Securitate al ONU. Satelitul instalat pe orbită cu ajutorul unei rachete Unha-3, orbitează în condiţii normale, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Kim Min-Seok. Misiunea acestui satelit este încă neclară. În general trebuie să treacă două săptămâni pentru a putea şti dacă un satelit este funcţional. Pentru moment, acesta funcţionează în parametri normali. Coreea de Nord afirmă că rachetele sale cu rază lungă de acţiune sunt folosite pentru lansarea de sateliţi cu scopuri civile.

Regimul comunist şi-a apărat, miercuri, ”dreptul legitim de explorare spaţială în faţa forţelor ostile care i-l neagă”. Între timp, SUA şi aliaţii săi au apreciat că este vorba despre un nou test de rachete balistice, după ce rezoluţiile 1718 (2006) şi 1874 (2009) ale ONU au interzis Phenianului orice activitate nucleară sau balistică. O serie lungă de lansări eşuate a atras după sine un val de sancţiuni pentru Coreea de Nord, începând cu 2006. Potrivit Institutului Coreean de Cercetare Aerospaţială (Coreea de Sud), satelitul se află la o altitudine cuprinsă între 494 şi 588 de kilometri. Aceste date le confirmă pe cele furnizate de Coreea de Nord.



12