LUCRĂRI Până la începutul iernii 2015 - 2016, cei peste 1.200 de locuitori ai satului Poiana, care aparține administrativ de orașul Ovidiu, vor putea să-și racordeze gospodăriile la reţeaua de gaz. Promisiunea este făcută de primarul George Scupra, care a anunţat că, în zilele următoare, vor fi demarate lucrările de racordare a reţelei de gaze naturale a localității Poiana. ”Va fi printre puținele sate din judeţ care vor fi racordate la gaze naturale. Au fost eliberate toate autorizaţiile necesare celor de la Congaz pentru demararea investiţiei, am semnat contractul, iar de luni începe efectiv lucrarea. Este o convenție între Congaz - Petroconst și Primăria Ovidiu pentru introducerea a 7 km de conductă de gaz, care va lega orașul Ovidiu, deja conectat la rețeaua de gaz, de satul Poiana”, a precizat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.
ECONOMII Edilul a punctat că racordarea satului Poiana la rețeaua națională de gaze naturale va aduce nu doar condiţii civilizate de trai, ci şi economii în bugetul fiecărei familii şi în vistieria administraţiei locale, pentru că, pe de o parte, costurile de încălzire a fiecărei gospodării se vor reduce simțitor, iar pe de altă parte, administrația publică locală nu va mai fi nevoită să cheltuiască sume mari de bani pentru încălzirea instituțiilor de învățământ din localitate. „Locuitorii din Poiana vor putea spune adio sobei de teracotă. Închipuiți-vă că, în fiecare toamnă, oamenii sunt nevoiți să care sute de kilograme de lemne și cărbuni pentru a-și încălzi locuințele. Asta nu este normal în secolul XXI. De aceea, trebuie să facem ceva pentru ca acești oameni să trăiască în condiții civilizate”, a spus George Scupra.