Drama de război ”The Hurt Locker”, de Kathryn Bigelow, a câştigat premiul Academiei Britanice de Film şi Televiziune (BAFTA) pentru cel mai bun film, duminică seară, la gala de premiere care a avut loc la Royal Opera House din Londra. Kathryn Bigelow a câştigat şi premiul pentru regie, pentru ”The Hurt Locker”, în faţa fostului ei soţ, James Cameron, nominalizat la aceeaşi distincţie pentru ”Avatar”, producţie cu un succes răsunător la box-office. ”The Hurt Locker”, nominalizat la opt categorii la premiile BAFTA, ca şi ”Avatar” şi ”An Education”, a mai obţinut şi premiile pentru cel mai bun scenariu original, semnat de Mark Boal, cea mai bună imagine, cel mai bun montaj şi cel mai bun sunet. ”Avatar” a obţinut, în schimb, distincţiile pentru cea mai bună scenografie şi cele mai bune efecte vizuale.
Britanicii Colin Firth (”A Single Man”) şi Carey Mulligan (”An Education”) au câştigat premiile BAFTA pentru cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriţă în rol principal. Christoph Waltz (”Ticăloşi fără glorie”) a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar, iar Mo\'Nique - premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru interpretarea unei mame abuzive în drama ”Precious”. Premiul pentru cel mai bun film britanic i-a revenit peliculei ”Fish Tank”, de Andrea Arnold, în care lumea unei adolescente este întoarsă pe dos când mama ei îşi aduce acasă noul iubit, iar distincţia pentru cel mai bun film în altă limbă decât engleza a fost obţinut de ”Un Prophète”, de Jacques Audiard. Animaţia ”Up” a fost dublu premiată, drept cel mai bun film de animaţie, dar şi pentru muzică, iar ”Up in the Air” a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat, semnat de Jason Reitman, regizorul filmului şi Sheldon Turner. Premiul pentru debut i-a revenit actriţei Kristen Stewart, vedeta din trilogia ”Twilight”.
Primul câştigător anunţat la gala BAFTA de duminică a fost însă regizorul Duncan Jones, premiat pentru cel mai bun debut al unui cineast britanic debutant, pentru filmul ”Moon”. Totodată, actriţa Vanessa Redgrave a fost distinsă cu Academy Fellowship pentru întreaga carieră. De asemenea, la începutul serii, prinţul William a fost numit noul preşedinte al Academiei Britanice de Film şi Televiziune (BAFTA), succedându-i lui Richard Attenborough.