S-au decernat premiile Ig Nobel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cele mai trăznite invenţii

S-au decernat premiile Ig Nobel

Monden 22 Septembrie 2012 / 00:00 367 accesări

Joi seară, la Universitatea Harvard a avut loc a 22-a ediţie a decernării premiilor Ig Nobel, care sărbătoresc neobişnuitul, onorează imaginaţia şi stimulează interesul oamenilor în ceea ce priveşte ştiinţa, medicina şi tehnologia, potrivit revistei de umor ”Annals of Improbable Research”, care sponsorizează aceste trofee împreună cu Harvard-Radcliffe Science Fiction Association şi Harvard-Radcliffe Society of Physics Students. Foşti câştigători ai premiului Nobel au înmânat aceste premii. Au fost premiaţi psihologii care au descoperit că aplecarea capului spre partea stângă face ca Turnul Eiffel să pară mai mic ca în realitate, dar şi neurologii care au descoperit activitate cerebrală în creierul unui somon mort. Alte premii Ig Nobel pe 2012 au fost atribuite unor cercetători care au descoperit că cimpanzeii pot să recunoască alţi cimpanzei privind fotografii care prezintă spatele acestora, dar şi unui cercetător suedez care a descoperit motivul pentru care părul unor persoane devine verde în anumite case din oraşul suedez Anderslöv (motivul constă într-o combinaţie de doi factori: duşurile fierbinţi şi ţevile din cupru).

PREFERINŢE Marc Abrahams, editorul-şef al Annals of Improbable Research şi fondatorul premiilor Ig Nobel, care a anunţat câştigătorii, a mărturisit că unul dintre trofeele lui preferate din acest an a fost Premiul Acustic. Cercetătorii japonezi Kazutaka Kurihara şi Koji Tsukada au creat The SpeechJammer, un dispozitiv care întrerupe persoanele prea vorbăreţe, prin repetarea vorbelor rostite de aceştia, dar cu o foarte mică întârziere. ”E un lucru mic, pe care îl îndrepţi spre o persoană care vorbeşte fără încetare. Ceea ce aude acea persoană va fi suficient pentru a o face să îşi piardă concentrarea, să se bâlbâie şi apoi să nu mai vorbească. Dispozitivul are zeci de mii de întrebuinţări utile”, a spus Abrahams. Juriul i-a premiat şi pe psihologii danezi Anita Eerland, Rolf Zwaan şi Tulio Guadalupe, pentru studiul lor intitulat ”Aplecarea capului spre stânga face ca Turnul Eiffel să pară mai mic”. Studiul lor a analizat felul în care diverse poziţii ale corpului influenţează estimările oamenilor asupra mărimii: aplecarea spre stânga duce la estimări mai mici, iar aplecarea spre dreapta duce la estimări mai mari. Unul dintre cele mai scandaloase studii recompensate cu Ig Nobel pe 2012 a fost cercetarea în urma căreia savanţii au spus că au descoperit activitate cerebrală în creierul unui somon mort. Totul a început ca o glumă, a explicat Craig Bennett, de la Universitatea California din Santa Barbara, care a studiat dezvoltarea creierului la adolescenţi, folosindu-se de imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI), o tehnică ce măsoară activitatea cerebrală. Înainte de a începe testele pe oameni, savanţii şi-au verificat mai întâi echipamentul, folosindu-se de un ”obiect fantomă”, care este de obicei o sferă umplută cu un ulei mineral. Întrucât orice obiect poate fi folosit ca obiect fantomă, Bennett şi colegii săi şi-au încercat mai întâi echipamentul pe o varietate de obiecte, inclusiv pe un dovleac, o găină şi un somon. În testul pe somon, savanţii au prezentat fotografii ale peştelui mort şi au încercat să determine ce fel de emoţii resimţea persoana care le privea. ”Din pură întâmplare şi din cauza zgomotului, am văzut mici date sub forma unor puncte în creierul peştelui, pe care noi le-am considerat ca fiind active. A fost un pozitiv fals. Ele nu existau cu adevărat acolo. Acest studiu prezintă pericolele ştiinţei fMRI, care poate duce la semnale false şi subliniază necesitatea unor corecţii statistice pentru a se asigura că nu vor mai fi făcute astfel de descoperiri şi în viitor”, a explicat autorul studiului. Printre ceilalţi câştigători se numără fizicienii de la Unilever, coordonaţi de Patrick Warren şi cei de la Universitatea Stanford, coordonaţi de profesorul Joe Keller, care au folosit matematica pentru a explica motivul pentru care părul strâns în coadă de cal ia acea formă unică. Acest premiu Ig Nobel este al doilea din carieră pentru Joe Keller.

DIAMANTE RUSEŞTI La Harvard au fost premiaţi Igor Petrov şi colegii săi de la SKN Company din Rusia, pentru folosirea tehnologiei de transformare a muniţiei vechi ruseşti în diamante noi. Au primit distincţii şi Rouslan Krechetnikov şi Hans Meyer, de la Universitatea California din Santa Barbara, care au explicat motivul pentru care, atunci când este deplasată o ceaşcă de cafea, de cele mai multe ori, aceasta este vărsată; cercetătorul francez Emmanuel Ben-Soussan, care a arătat cum medicii care realizează colonoscopii pot să minimalizeze riscul de a aprinde gazele care i-ar face pe pacienţii lor să explodeze; The U.S. Government General Accountability Office, care a emis un raport ce recomanda pregătirea unui raport despre impactul rapoartelor despre rapoarte.

În ultimii ani, premiile Ig Nobel au recompensat studii referitoare la impactul muzicii country asupra suicidului, cercetări privind capacităţile spermicide ale băuturilor de tip cola, despre utilizarea magneţilor pentru a face broaştele să leviteze, precum şi studii referitoare la efectul berii, al usturoiului şi al friştii asupra apetitului lipitorilor sau despre diferenţele dintre salturile puricilor care trăiesc pe câini şi ale celor care trăiesc pe pisici. Anul trecut, vedetele galei premiilor Ig Nobel au fost cercetătorii care au construit o alarmă contra incendiilor, având la bază pudra picantă wasabi. Discursurile premianţilor sunt limitate la un minut. Dacă aceştia depăşesc timpul alocat, o fetiţă de 8 ani, care îndeplineşte rolul de maestru de ceremonii, se apropie de invitat şi-i şopteşte: ”Opreşte-te, te rog, pentru că mă plictisesc”.

Taguri articol


12