S-au decernat premiile Pulitzer

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au decernat premiile Pulitzer

Monden 22 Aprilie 2009 / 00:00 385 accesări

Comisia pentru Comerţ a Senatului SUA va analiza, în luna mai, criza financiară cu care se confruntă industria americană a ziarelor, inclusiv publicaţiile ”Boston Globe” şi ”Chicago Sun-Times”, fostul candidat democrat la preşedinţie John Kerry fiind printre cei care au contribuit la convocarea audierilor în acest sens. Audierile iniţiate de senatorul democrat de Massachusetts şi preşedinte al subcomisiei senatoriale pentru comunicaţii, tehnologie şi internet, vine după ce New York Times Company a ameninţat că va închide ”Boston Globe”, cu sediul în capitala statului reprezentat de fostul candidat la Casa Albă. Publisherul The New York Times a cerut sindicatelor care reprezintă personalul ziarului ”Boston Globe” să accepe reduceri de costuri de 20 de milioane de dolari, în caz contrar urmînd ca ziarul să fie închis în termen de 30 de zile. Totodată, The Sun-Times Media Group, proprietarul ”Chicago Sun-Times”, s-a plasat sub protecţia legii falimentului, luna trecută, devenind al cincilea publisher american de ziare care apelează la protecţie legală în faţa creditorilor, în ultimele luni.

Într-un moment în care industria americană a ziarelor se confruntă cu o criză financiară fără precedent, s-au decernat premiile Pulitzer. Cotidianul ”The New York Times” a cîştigat cinci premii Pulitzer la ediţia din 2009 a competiţiei, materialele premiate acoperind subiecte variate, de la războaie, politică, artă, la campania prezidenţială istorică din SUA. Premiul Pulitzer pentru serviciu public a revenit cotidianului ”The Las Vegas Sun”, pentru o anchetă privind rata ridicată a mortalităţii în rîndul muncitorilor care lucrau pe unul dintre cele mai importante şantiere ale oraşului american. ”St. Petersburg Times” a obţinut două premii, inclusiv pe cel pentru reportaj cu acoperire naţională, pentru proiectul PolitiFact, care verifică veridicitatea afirmaţiilor politice. Un alt premiu Pulitzer i-a revenit lui Lane DeGregory, pentru reportaje de tip feature. Premiul acordat pentru proiectul PolitiFact a fost unul cu caracter inovator, avînd în vedere că majoritatea materialelor au fost publicate pe site-ul PolitiFact.com, dar nu şi în print. Acesta a fost primul an în care comisia care acordă premiile Pulitzer a acceptat materiale care au apărut în principal online.

Cele cinci premii cîştigate de ”The New York Times” fac ca publicaţia să deţină în prezent 101 trofee Pulitzer, cîştigate din 1917, cînd a fost lansată competiţia. Astfel, ”The New York Times” este instituţia de ştiri cu cele mai multe premii Pulitzer obţinute de-a lungul timpului. Este şi singurul cotidian care a primit mai multe premii la o ediţie Pulitzer, de la crearea acestei distincţii, publicaţia cîştigînd în 2002 şapte recompense, în principal pentru relatările despre atentatele din 11 septembrie. De asemenea, ”The Washington Post” a obţinut şase premii Pulitzer, în 2008, în timp ce ”The Los Angeles Times” a obţinut cinci premii în 2004.

Taguri articol


12