S-au decernat premiile USR pe 2006

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au decernat premiile USR pe 2006

Cultură 07 Mai 2007 / 00:00 938 accesări

Uniunea Scriitorilor din România (USR) – Filiala Dobrogea şi-a desemnat, sîmbătă, cîştigătorii pe anul 2006. Manifestarea organizată la sediul filialei (biblioteca Universităţii „Ovidius”) a fost deschisă cu o dublă lansare editorială, scriitoarea Amelia Stănescu prezentînd audienţei celei mai recente lucrări lansate de poeta Emilia Dabu şi prozatorul Ovidiu Dunăreanu. „Vitralii”, carte lansată de preşedintele USR Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu, reprezintă, de fapt, un volum de anchete, dezbateri, eseuri, interviuri, în care sînt aduse sub semnul egalităţii manifestările culturale reprezentative din spaţiul pontic. În ceea ce priveşte cea de-a doua lansare editorială, „Cetatea înţelepciunii”, scrisă de poeta Emilia Dabu, aduce în centrul atenţiei o poezie feminizată, fluidă, încărcată de emoţie. „Emilia Dabu ţine un dialog deschis cu cititorul, acesta ajungînd, prin intermediul versurilor, să cunoască stările de spirit ale autorarei din timpul creării”, a precizat poeta Amelia Stănescu.

Scriitorul Dumitru Mureşan distins cu Premiul pentru Excelenţă

În cea de-a doua parte a manifestării, membrii Filialei Dobrogea a USR au participat la festivitatea de premiere a literaturii dobrogene pe 2006. Membrii juriului, format din Nicolae Rotund (preşedinte), Marian Dopcea, Ion Roşioru, Iulia Pană şi Emilia Dabu, au decis ca pentru activitatea literară dobrogeană pe anul trecut să acorde patru premii. Astfel, Premiul pentru Cartea de Poezie a fost obţinut de Ion Dragomir pentru lucrarea „Dictatura trandafirului”, Premiul pentru Cartea de Critică a fost înmînat scriitorului Constantin Miu – „Publicistica lui Marin Sorescu”, Premiul pentru Debut a fost acordat prozatoarei Mihaela Burlacu - „Te iubesc, e prea puţin”, iar Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate literară a fost conferit lui Dumitru Mureşan. „Mulţumesc pentru acest premiu, care mă onorează şi mă provoacă. Atunci cînd m-am apucat de scris, m-am simţit completă din toate punctele de vedere”, a declarat emoţionată Mihaela Burlacu. Cei patru premiaţi au primit diplome, icoane pictate pe lemn, amfore din ceramică realizate de sculptorul Eusebio Spînu şi un tablou creat de Luiza Cala.



12