Ministerul Agriculturii a deschis, ieri, cele mai așteptate măsuri de investiții din noul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, chiar dacă nu există o aprobare oficială din partea Comisiei Europene, ci doar un acord de principiu. „Deschidem azi (miercuri - n.r.) PNDR 2014-2020, chiar dacă avem doar două măsuri. Cred că sunt cele mai așteptate măsuri de fermieri în aceste zile, chiar dacă nu avem aprobarea oficială a PNDR 2014-2020, lansăm aceste măsuri pe răspunderea noastră, pentru că se simte nevoia de investiții în țară și răspunde așteptărilor fermierilor”, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Ministrul a precizat că există deja acordul de principiu de la CE pentru lansarea acestor două măsuri, iar pentru celelalte „vom avea scrisoare de conformitate la jumătatea lunii aprilie”. În ceea ce privește PNDR 2007-2013, șeful MADR a menționat că programul a fost un succes, gradul de absorbție fiind de 83%. „Cred că o să avem un prim program al României care se apropie de un grad de absorbție de sută la sută. Este un efort uriaș la care ne-am angajat împreună cu beneficiarii să îl realizăm până la sfârșitul lui 2015”, a spus ministrul.
PNDR 2014-2020 are alocată o sumă de 8,128 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanțarea națională de 1,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că 9,5 miliarde de euro vor fi puși la dispoziția fermierilor în perioada următoare. Potrivit oficialului MADR, prima măsură lansată ieri se referă la investițiile în ferme, cu o alocare totală de 1,2 miliarde de euro pe 7 ani. „Lansăm și o măsură pentru Axa Leader, una micuță, de numai 2,4 milioane de euro, dar extrem de importantă pentru a începe strategiile de dezvoltare locală”, a mai spus Daniel Constantin.