S-au folosit de diplome false pentru a rămîne în Jandarmerie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au folosit de diplome false pentru a rămîne în Jandarmerie

Eveniment 06 Aprilie 2007 / 00:00 1345 accesări

Doi foşti jandarmi sînt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa pentru comiterea infracţiunii de uz de fals. În luna august 2005, la Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa a avut loc un concurs pentru trecerea în rîndul subofiţerilor a unor jandarmi angajaţi pe bază de contract. La data respectivă fuseseră scoase la concurs 81 de locuri, pentru care se prezentaseră 197 de candidaţi, iar una dintre condiţii era ca jandarmii să fi absolvit liceul. La cîteva zile după afişarea rezultatelor, un necunoscut a sunat la linia TelVerde a Direcţia Generale Anticorupţie (DGA) şi a reclamat faptul că doi concurenţi admişi s-au folosit de diplome false de bacalaureat. Era vorba despre plt. maj. Călin Gheorghiţă şi serg. maj. Givan Arslan, care în momentul în care au fost descoperiţi şi-au dat demisia. Constantînd că nu este vorba de fapte de corupţie, poliţştii DGA au declinat cauza Parchetului Militar Constanţa care trebuia să stabilească dacă şeful Serviciului Personal din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa stia că diplomele sînt false. Ancheta procurorilor militari a descoperit că cei doi jandarmi au prezentat diplome potrivit cărora ar fi urmat cursurile Liceului Dimitrie Bolintineanu, din Bucureşti, la fără frecvenţă. Conducerea liceului în cauză nu a confirmat faptul că JAC-ii au urmat cursurile instituţiei de învăţămînt. Informaţiile primite de procurori de la Ministerul Educaţiei au revelat faptul că diplomele celor doi făceau parte dintr-un lot remis de structura centrală unităţilor şcolare din judeţul Galaţi. Procurorii constănţeni spun că astfel de practici sînt destul de frecvente, iar explicaţia este simplă: „ministerul emite un număr mai mare de diplome de bacalureat decît al celor care iau examenul iar cele rămase fără stăpîn subtilizate şi folosite în astfel de fapte”. După mai bine de un an de cercetări procurorii militari au constatat că şeful Serviciului Personal din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa, a fost indus în eroare de cei doi angajaţi. În acest context, dosarul a fost declinat spre competentă soluţionare Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa pentru a-i cerceta pe cei doi foşti jandarmi sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de uz de fals.



12