S-au încheiat preselecţiile pentru Gala Tânărului Actor Hop

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au încheiat preselecţiile pentru Gala Tânărului Actor Hop

Cultură 21 Iulie 2010 / 00:00 846 accesări

Cea de-a XIII-a ediţie a Galei Tânărului Actor Hop va aduce în competiţie, la Mangalia, în perioada 1-4 septembrie, 24 de tineri actori, la secţiunea Individual şi cinci spectacole la secţiunea Grup. Tinerii actori au fost aleşi să treacă „Hop”-ul, în vechiul Callatis, în urma unei preselecţii riguroase, organizată în perioada 14-16 iulie. Printre cei 24 de concurenţi care au trecut de rigorile comisiei, formată din Mihai Dinvale, Silviu Jicman şi Cornel Todea, se numără şi fiul Maiei Morgenstern, Tudor Aaron Istodor, dar şi fosta actriţă a Teatrului de Stat Constanţa, Laura Bilic. Lor li se alătură alţi tineri talentaţi precum: Ana-Maria Bălescu, Alexandra Blejan, Cristina Bodnărescu, Diana Buluga, Ioana Andreea Cioară, Ioan-Mihai Cortea, Diana Croitoru, Ştefania Dumitru, Teodor Ghiţă şi Oana Ianuli. Lista continuă cu Adina Lazăr, Raluca Mara, Simona Năstase, Ana Nicolae, Alexandru Petrila, Alexandra Rădescu, Delia Riciu, Ingrid Robu, Radu - Valentin Tudor, Diana Turtureanu, Adrian Ţofei şi Vlad Udrescu.

La secţiunea Grup, comisia formată din George Ivaşcu, Lucian Sabados şi Attila Vizauer a decis să fie admise în concurs cinci piese. Spectacolul de pantomimă şi animaţie „Dincolo de umbre” îi are în distribuţie pe: Ecaterina Ciofu, Dumitru Georgescu şi Ioana Iordache, iar „Eden” îi va aduce în faţa juriului şi a publicului pe Diana Buluga, Radu Homiceanu, Adina Lazăr, Raluca Mara, Ana Nicolae, Mihail Onaca, Florin Suciu, Andrea Şovan şi Raluca Uzunov. Celelalte trei mini-piese admise în competiţia Galei Hop sunt: „Exit”, după Eric Bogosian, cu Radu Homiceanu, Mihail Onaca şi Raluca Uzunov, „Omul de zăpadă”, de Lia Bugnar, cu Ali Deac şi Simina Contraş şi „Women in Motion”, de Donald Margulies, avându-le în distribuţie pe Diana Cavallioti şi Diana Vasile.

La ediţia 2009 a Galei Tânărului Actor „Hop”, cel mai bun actor, distins cu premiul „Ştefan Iordache”, a fost artistul constănţean Marian Adochiţei.

Taguri articol


12