Trei bărbaţi au fost la un pas de moarte, aseară, după ce autoturismul în care se deplasau, din direcţia Micea Vodă către satul Ţibrinu, o Dacie înmatriculată CT-05-DFD, a intrat în coliziune cu un capăt de pod din raza localităţii Mircea Vodă şi s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma impactului, bucăţi din autoturism au fost proiectate pe o rază de circa zece metri. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenţia serviciului de Descarcerare pentru scoaterea celor trei bărbaţi din Dacia răsturnată. Şansa celor trei s-a datorat atît traficului redus din zonă, la acea oră, 19.30, şi astfel s-a putut evita o coliziune în lanţ, dar şi a faptului că în direcţia unde s-a răsturnat autovehiculul nu se aflau copaci sau alte obstacole care ar fi amplificat forţa impactului. Cristina Tulumb, soţia unuia dintre pasagerii răniţi, Dumitru Tulumb, care circula într-o altă maşină, în urma celei implicate în accident, a fost martoră la eveniment: „Veneam spre casă. Eu eram într-o Dacie Nova, în urma lor. A trecut o Dacie roşie care circula cu viteză mare şi i-a acroşat, le-a atins botul maşinii şi i-a proiectat în şanţ. Cînd am ajuns, cei trei erau conştienţi. Toţi erau plini de sînge, Ioan Anghel şi Costel Ispas nu se puteau mişca, iar soţul meu mi-a spus că are nasul rupt”. Varianta soţiei nu corespunde cu cea a Poliţiei: „Din primele cercetări rezultă faptul că cel care se afla la volanul Daciei a pierdut controlul autoturismului, intrînd în coliziune cu un capăt de pod. În urma impactului a rezultat rănirea tuturor celor trei persoane care se aflau în autoturism”, a declarat, la locul accidentului, agentul Caraş Virgil, de la Poliţia Rutieră Constanţa. Serviciul de Ambulanţă i-a transportat pe doi dintre răniţi, Ioan Anghel şi Costel Ispas, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Conştanţa, iar pe cel de-al treilea, Dumitru Tulumb, la Spitalul Municipal Medgidia. Din spusele cadrelor medicale, Dumitru Tulumb nu a necesitat internarea, scăpînd doar cu cîteva lovituri la nivelul nasului şi picioarelor. Nu acelaşi „noroc” l-au avut şi ceilalţi doi accidentaţi care, la închiderea ediţiei, se aflau încă în operaţie din cauza fracturilor la nivelul membrelor inferioare. Din cauza faptului că toate persoanele accidentate au necesitat asistenţă medicală de urgenţă, poliţiştii rutieri nu au putut stabili la locul accidentului care dintre bărbaţi s-a aflat la volanul Daciei implicate în accident.