S-au răsturnat cu maşina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au răsturnat cu maşina

Eveniment 14 Martie 2013 / 00:00 1321 accesări

Două persoane au fost rănite, ieri după-amiază, într-un accident rutier care a avut loc, în jurul orelor 16.20, în apropierea localităţii Tariverde. Potrivit anchetatorilor, Florentina P., de 23 de ani, din Cumpăna, a condus un Opel pe Drumul Naţional 22 (Constanţa - Tulcea), dinspre Lumina către Tariverde. La un moment dat, spun oamenii legii, din cauza neatenţiei, şoferiţa a pierdut controlul autoturismului, care în clipele următoare a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat. În urma ieşirii în decor, Florentina P. dar şi o femeie de 72 de ani, aflată la bordul maşinii, au fost rănite şi transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Poliţiştii de la Rutieră spun că au testat-o pe şoferiţă cu aparatul Drager şi că rezultatul a fost negativ. Statisticile Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa arată că, de la începutul anului şi până în prezent, pe şoselele din judeţul nostru au avut loc 156 de accidente rutiere, în urma cărora 11 persoane au murit şi alte 190 au fost rănite. În 2012, în acelaşi interval, s-au produs 168 de accidente rutiere, în urma cărora şase persoane şi-au pierdut viaţa şi 213 au fost rănite.



12