Preţul mediu al principalelor produse agricole din judeţul Constanţa, obţinute în anul 2012, a fost aprobat de consilierii judeţeni în ultima şedinţă desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute. „În fiecare an stabilim aceste preţuri medii, care reprezintă de fapt, baza de impozitare pe anul 2012 a persoanelor fizice care realizează venituri în baza unui contract de arendă la care chiria este exprimată în natură, adică în produsele obţinute. Având în vedere că preţul cerealelor este ba foarte scăzut, ba foarte ridicat, am considerat că trebuie să stabilim un preţ mediu. De exemplu, dacă anul acesta a fost unul secetos şi se preconizează o creştere a preţurilor la cereale, nu dorim ca oamenii care primesc aceste produse din contractele de arendă să plătească un impozit de 16% la nişte preţuri umflate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Potrivit hotărârii aprobate de către consilierii judeţeni, preţul mediu pentru tona de grâu este de 540 de lei, pentru tona de orz este 500 de lei, pentru tona de porumb este de 520 de lei, pentru tona de floarea soarelui este de 1.120 lei, iar pentru tona de rapiţă este de 1.400 de lei. (R.N.)