S-au stabilit semifinalele Cupei Confederațiilor la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-au stabilit semifinalele Cupei Confederațiilor la fotbal

Sport 27 Iunie 2017 / 20:30 798 accesări
La 21 de ani, atacantul german Timo Werner este golgeter la Cupa Confederațiilor, cu două goluri, la fel ca Lars Stindl și Cristiano Ronaldo

La 21 de ani, atacantul german Timo Werner este golgeter la Cupa Confederațiilor, cu două goluri, la fel ca Lars Stindl și Cristiano Ronaldo

Cupa Confederațiilor 2017, competiție care prefațează turneul final de anul viitor al Campionatului Mondial din Rusia, a ajuns în faza semifinalelor. Prima semifinală, Chile - Portugalia, este programată miercuri, la Kazan, iar în cealaltă semifinală se vor întâlni Germania și Mexic, la Soci, pe 29 iunie. Ambele partide se joacă de la ora 21.00 și pot fi urmărite în transmisiune directă pe TVR 2.

Dacă sud-americanii au tot lotul valid, lusitanii au doi jucători incerți, fundașul Raphael Guerreiro și mijlocașul Bernardo Silva, care nu s-au antrenat luni din cauza unor accidentări. În plus, Portugalia nu va conta în semifinală pe fundașul Pepe, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. La rândul său, Mexic îl are pe Guardado suspendat pentru cumul de cartonașe.

În ultimele meciuri din Grupa A, Portugalia a surclasat Noua Zeelandă cu 4-0 (Cristiano Ronaldo 33-penalty, Bernardo Silva 37, Andre Silva 80, Nani 90+1), iar Mexicul a dispus cu 2-1 (Nestor Araujo 30, Hirving Lozano 52 - Aleksandr Samedov 25) de Rusia, gazda competiției, care a fost eliminată. Mexic a încheiat pe locul 2 în clasamentul grupei, cu 7 puncte, fiind devansată la golaveraj de Portugalia. Rusia a ocupat locul 3, cu 3 puncte, iar Noua Zeelandă a încheiat pe ultimul loc, cu 0 puncte. De remarcat că echipa Mexicului a fost condusă în toate cele trei meciuri pe care le-a jucat până acum la Cupa Confederațiilor, dar în final a obținut două victorii și o remiză!

În Grupa B, Chile a terminat la egalitate cu Australia, scor 1-1 (Martín Rodríguez 67 - James Troisi 42), reușind să treacă pentru a șaptea oară consecutiv dincolo de grupe la un turneu final (CM 2010 și 2014, Copa America 2007, 2011, 2015 și 2016, Cupa Confederațiilor 2017). La rândul său, Germania a câștigat cu 3-1 în fața Camerunului, marcatori fiind Kerem Demirbay (48) și Timo Werner (66, 81), respectiv Vincent Aboubakar (79). În clasamentul final, Germania a terminat prima, cu 7 puncte, urmată de Chile 5p, Australia 2p și Camerun 1p.

A zecea ediție a Cupei Confederațiilor este găzduită de Rusia în perioada 17 iunie - 2 iulie. Participă Rusia (gazda Campionatului Mondial de anul viitor), Germania (campioana mondială en titre), Portugalia (campioana Europei), Chile (campioana Americii de Sud), Australia (campioana Asiei), Camerun (campioana Africii), Mexicul (campioana CONCACAF) și Noua Zeelandă (campioana Oceaniei), împărțite în două grupe. Primele două clasate s-au calificat în semifinalele din 28 și 29 iunie, finalele fiind programate pe 2 iulie. Se joacă la Moscova (Otkrîtie Arena), la Sankt Petersburg (stadionul Krestovski), la Kazan (Kazan Arena) și la Soci (stadionul Fișt).

Taguri articol


12