Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au decis suplimentarea locurilor disponibile la Rezidenţiat 2012. „Recent, am luat decizia de a suplimenta locurile disponibile în concurs, astfel încât să ajungem la un nivel similar cu cel de anul trecut. Am suplimentat cu încă 48 de locuri, sunt cu zece locuri mai puţine decât în 2011”, a declarat secretarul de stat în MS, dr. Raed Arafat, care a completat că suplimentarea a fost făcută recent. Deocamdată, oficiali ai MS fac demersurile necesare la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) pentru ca cele 48 de locuri să fie aprobate. Potrivit purtătorului de cuvânt al MS, Oana Grigore, imediat ce locurile vor fi aprobate, acestea se vor putea regăsi pe site-ul oficial al MS, www.ms.ro. „Trebuie urmărit unde vor fi publicate aceste locuri. Înseamnă că pe fiecare centru universitar a fost crescut numărul lor”, a declarat, la rândul său, preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Precizăm că reprezentanţii studenţilor înaintaseră premierului Victor Ponta o scrisoare în semn de nemulţumire faţă de numărul locurilor scoase la concursul din noiembrie 2012. Demersurile studenţilor au avut efectul scontat, guvernanţii luând în calcul şi analizând doleanţele lor.