Ieri s-a bifat prima descindere din acest an a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) la Primăria Constanța. De data asta este vorba despre un dosar deschis la sesizarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), care a cerut DNA să îl cerceteze pe Radu Mazăre pentru conflict de interese, după ce Primăria Constanţa a acordat contracte în valoare de aproape 4,6 milioane de euro firmelor Conpress Holding şi Soti Cable Neptun. Dar percheziția de la Primăria Constanța nu a fost singura desfășurată ieri în acest dosar - numărul total al verificărilor organizate atât în Constanța, cât și la București și la Cluj se ridică la 13. Polițiști și jandarmi coordonați de DNA au descins, în Constanța, la sediul SC Soti Cable Neptun SRL, la SC Telegraf Advertising SRL și la SC Polaris M. Holding. Au mai fost percheziții și la București, la sediul din Capitală al SC Soti Cable Neptun SRL. DNA a arătat, într-un comunicat, că în acest dosar se fac cercetări pentru infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu și infracţiuni economice. Potrivit mandatelor de percheziție, procurorii au cerut și primit, de la SC Soti Cable Neptun SRL, contractele încheiate de societatea comercială cu diverși parteneri în perioada 2007 - 2010, iar de la SC Telegraf Advertising SRL - contracte și documente aferente acestora, încheiate cu diverși parteneri, în perioada 2005 - 2015. Perchezițiile au durat ore bune întrucât procurorii au cerut documente atât în original, cât și în copie, iar procesul de duplicare a necesitat mult timp.
Obișnuit cu "surprizele DNA" după nouă ani de întâlniri susținute cu procurorii anticorupție, primarul Mazăre s-a prezentat la birou pregătit pentru ce-i mai rău: "La mine acasă nu au fost percheziții. Am discutat cu angajații de dimineață. Viceprimarul Decebal Făgădău, fiind mai european, a venit mai devreme și a asistat la percheziții; el nu lucrează până târziu, ca mine. Între timp, m-am spălat pe cap, m-am dat cu un deodorant care îmi amintește de Brazilia, m-am îmbrăcat mai gros... S-ar putea să nu mă întorc acasă. Trăim ca pe vremea Securității sau Gestapoului. Dacă mă umflă, mă umflă, dacă nu, mă duc să mă dau cu caiacul pentru că e o zi frumoasă”. Și, câteva zeci de minute mai târziu, a plecat, liber, să folosească ambarcațiunea. La ieşire, Mazăre a explicat că nu mai este de 12 ani acționar nici la SC Soti Cable Neptun SRL, nici la SC Telegraf Advertising SRL, motiv pentru care nu înțelege de unde au apărut suspiciunile de incompatibilitate. "(Procurorii - n.r.) vor să ia documente despre societățile de TV la care am fost angajat, despre ziar și firma care strânge gunoiul cu care avem contract din '90 și ceva. Vor documente din 2007 încoace - modalitatea de achiziție, care a mai fost verificată și răsverificată - și autorizațiile de construcție de la două firme - una care a construit Maritimo în 2007 și una care nu a construit încă”, a mai spus Mazăre. Mai mult, după ce a aflat ce caută DNA, primarul a subliniat că nu era nevoie de atâta tevatură cu mascați: "Puteau să ne înainteze o hârtie și le trimiteam noi toate documentele".
Ani lungi de anchete, nicio condamnare
Dacă primarul pare să se fi obișnuit cu tratamentul DNA, nu același lucru se poate spune și despre Răzvan Savaliuc, jurnalist la Lumea Justiţiei.ro, care este de părere că perchezițiile în instituțiile publice ar trebui interzise, pentru că aceste instituții sunt obligate prin lege să pună la dispoziție documentele solicitate. "De ani buni asistăm la o hărțuire sistematică a lui Radu Mazăre. Nu știu dacă nu ar trebui ca DNA să primească un ordin de restricție în ce-l privește. De șapte ani tot văd că acest om e chemat la DNA, acuzat, plimbat, dar nu s-a dovedit nimic până acum, iar el rămâne în continuare un om liber", a spus Savaliuc.
Plimbare cu caiacul
Așa cum a promis, după întâlnirea cu procurorii, Radu Mazăre a ieșit la o plimbare cu caiacul pe lacul Siutghiol. „Am plecat foarte hotărât de dimineață, mi-am luat „la revedere“ de la familie și am spus că, dacă mă mai întorc, mă dau cu caiacul”, a spus Radu Mazăre. Pentru o asemenea zi, primarul a ales să plece cu unul dintre cele mai noi și performante caiace pe care le are. „Jucăria”, așa cum a numit-o el, este personalizată cu numele lui, a fost comandată tocmai din Statele Unite și a costat peste 2.000 de dolari. „Este un caiac profesional, mai rapid decât celelalte”, a explicat Mazăre. În plimbarea care a durat mai mult de o oră și jumătate, primarul a fost însoțit de fratele său Mihai, iar fiul său, Răducu, l-a urmărit de pe margine. Când s-a întors, Mazăre a spus că a avut parte de o plimbare „voinicească”, revigorantă. „Acum vreau să petrec mai mult timp cu fiul meu, să ne luăm „rămas bun“. El pleacă în Brazilia la școală, iar eu voi rămâne aici, cu DNA”, a declarat Mazăre.
Gata de arest, în scaunul cu rotile
În timp ce procurorii DNA căutau și verificau documente în Primăria Constanța, în fața instituției a avut loc o întâmplare emoționantă. Atunci când Radu Mazăre pleca din Primărie, după ce a stat de vorbă cu procurorii și polițiștii veniți să controleze unele contracte ale administrației locale cu mai multe firme, o femeie s-a aruncat din scaunul cu rotile în care este țintuită pentru a arăta că este gata să îl însoțească pe primar, dacă acesta va fi reținut. A venit pregătită. Și-a luat la ea o sticlă cu apă, două mere și o pungă de covrigi. „Am luat ca să avem ce mânca. Le dăm și procurorilor. Dacă or să vrea... Nu-l las să plece. Nu-i las să-l ia. El m-a ajutat și pe mine și pe alții ca mine să supraviețuim. Mulțumită lui trăiesc. M-a ajutat. El îmi dă bani de buzunar, mă ajută să-mi iau medicamentele în fiecare lună. De altfel, toți merg să ia pachetul cu puiul de la Primărie, dar câți vin aici să-l susțină pentru câte face pentru noi? Care alt primar face așa ceva pentru oamenii din orașul lui?“, a întrebat Aurelia Crețu. Timp de multe minute nu s-a desprins de Radu Mazăre, după ce a fost repusă în scaun. ”M-a emoționat pentru că eu venisem bățos, așa sunt eu, dar te înmoi când vezi un om în situația ei care vine și îți spune că pleacă cu tine, că și-a luat două mere și o sticlă cu apă și merge cu tine oriunde”, a spus Mazăre. Femeia, care are 41 de ani, suferă de tetrapareză spastică și demielinizare de măduvă osoasă, boli care au adus-o într-un scaun cu rotile. În fiecare lună ea trebuie să dea aproape 1.000 de lei pentru medicamente, iar veniturile ei nu depășesc 300 de lei.