Copiii din zonele măcinate de răzoiul din Africa sînt abuzaţi sexual de forţele ONU de menţinere a păcii! Informaţia a fost făcută publică de organizaţia britanică Save the Children, care arată într-un raport că mai mulţi copii din Haiti, Sudan şi Coasta de Fildeş sînt abuzaţi de militari ONU şi de voluntari ai organizaţiei. Cel mai grav este însă că aceste abuzuri rămîn nepedepsite deoarece copiii sînt prea speriaţi ca să facă plîngeri. Directorul organizaţiei britanice a dezvăluit cazul şocant al unei fetiţe de 13 ani din Coasta de Fildeş, care a povestit că 10 membri ai Forţelor de Menţinere a Păcii au violat-o în grup şi au abandonat-o. Copiii suferă în tăcere abuzurile sexuale, pentru că nu au cui să se plîngă, a explicat directorul organizaţiei şi a cerut toleranţă zero faţă de exploatarea sexuală. Există cazuri în care copii nu mai mari de 6 ani îşi oferă favorurile sexuale unor membri ai organizaţiilor voluntare şi primesc în schimb mîncare, săpun sau chiar telefoane mobile.
ONU a salutat publicarea raportului şi a promis că va face investigaţii. Totuşi, purtătorul de cuvînt al organizaţiei a declarat că este imposibil să asiguri toleranţă zero faţă de abuzuri, atunci cînd ai 200.000 de angajaţi în toată lumea. (?!)