„Savoare” de weekend cu petreceri şi concerte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vineri seară prin oraş

„Savoare” de weekend cu petreceri şi concerte

Monden 22 Februarie 2013 / 00:00 508 accesări

Intrăm în ultimul weekend al acestei ierni, pe care tinerii se mobilizează să o... gonească printr-o atmosferă cât mai fierbinte, ce va cuprinde majoritatea cluburilor, după lăsarea serii şi mai ales după miezul nopţii. Petrecerile au fost „gândite” şi anunţate din timp, artiştii sunt şi ei gata să urce pe scene, astfel că weekend-ul poate să înceapă din nou! Să „verificăm” acum opţiunile.

PARTY ÎN STIL BRENCIU Omul care se pricepe la show-uri live destul de bine încât să fie printre cel mai solicitaţi şi gros remuneraţi artişti autohtoni, Horia Brenciu, revine, în această seară, pentru primul spectacol la Constanţa din acest an. El va cânta în clubul Fratelli, împreună cu orchestra sa, după miezul nopţii, însă constănţenii care nu obişnuiesc să asiste la concerte în cluburi îl vor putea vedea live la Casa de Cultură, pe 11 martie.

PROCONSUL, ÎN TURNEU LA MARE Membrii trupei Proconsul se vor reîntâlni cu fanii constănţeni în această seară, de la ora 21.30, cu două zile înainte de Dragobete, pentru a susţine în clubul Phoenix un recital mai romantic, cu piesele care i-au consacrat în ultimul deceniu. Biletele se găsesc în vânzare la sediul localului, la preţul de 50 de lei. Concertul de la Constanţa se află pe lista unui mini-turneu, care mai cuprinde întâlniri cu fanii din Suceava, Bacău şi Bucureşti.

DISTRACŢII CU DIVERSE TEME Se distrează lumea la petrecerile din cluburile constănţene, indiferent de anotimp şi tematică, însă în această perioadă, dragostea pluteşte în aer - aerul din club, desigur - astfel că în „Goblin”, spre exemplu, astăzi, de la ora 22.00, are loc evenimentul „Dragobete in the House”, în cadrul căruia vor mixa Chesarion şi DJ Oldskull. Doamnele şi domnişoarele vor avea intrare liberă şi vor primi câte un cocktail din partea casei, în intervalul 22.00 - 23.30. În clubul Heaven’s Hell, distracţia se va „solda”, cel mai probabil, cu victime... ale mahmurelii, întrucât, după ora 23.00, aici are loc evenimentul „Bătălia Shot-urilor”. O seară turcească le este pregătită petrecăreţilor care vor alege clubul Crush, în această noapte, când, după ora 22.30, vor evolua cei de la Edy Band, iar în localul The Place, va mixa, după ora 21.00, DJ Pity G.

Taguri articol


12