SC “Edilmed” SA Medgidia, în faliment

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

SC “Edilmed” SA Medgidia, în faliment

Economie 22 Noiembrie 2007 / 00:00 1428 accesări

Pentru datoriile acumulate la bugetul consolidat al statului, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (AFPCM) Constanţa a demarat procedura de executare silită a societăţii comerciale “Edilmed” SA din Medgidia, care are ca obiect principal de activitate captarea, tratarea şi distribuţia apei. Datoriile totale ale companiei din Medgidia către stat se ridică la 103 miliarde de lei, din care mai mult de jumătate reprezintă accesorii (penalităţi şi majorări de întîrziere la plata obligaţiilor fiscale).

În acest sens, pe data de 23 noiembrie 2007 urmau să fie scoase la vînzare prin licitaţie o serie de bunuri mobile şi imobile ce aparţin societăţii, în valoare totală de aprox. 35 de miliarde de lei, însă licitaţia a fost anulată printr-o sentinţă a Tribunalului Constanţa care a dispus intrarea societăţii în procedură de faliment. Potrivit conducerii AFPCM, deşi existau persoane fizice şi juridice interesate să participe la licitaţie, niciun potenţial participant nu s-a înscris. După ce instanţa va numi lichidatorul societăţii “Edlimed” SA, AFPCM se va înscrie la masa credală cu întreaga datorie de 103 miliarde de lei.



12