Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa aduce la cunoştinţa persoanelor fizice şi juridice care deţin în proprietate sau folosinţă spaţii de cazare în staţiunea Mamaia că termenul legal pentru depunerea declaraţiei anuale şi plata taxei pentru irigaţii spaţii verzi este 15 iulie 2010. Directorul executiv al SPITVBL Constanţa, Virginia Ştefănică, a declarat că, în cazul în care spaţiile de cazare sunt administrate de către o altă persoană decât proprietarul (în baza unui contract de leasing, închiriere, asociere în participaţiune, locaţie de gestiune), obligaţia declarării şi plăţii taxei revine celui ce administrează în mod concret facilitatea de cazare. Persoanele fizice şi juridice care deţin în proprietate sau folosinţă spaţii de cazare în Mamaia vor completa şi depune la Serviciul Persoane Juridice, din str. Sulmona, nr. 22, formularul privind declararea taxei pentru irigaţii spaţii verzi, la care vor anexa copii după certificatul de înregistrare la Camera de Comerţ şi certificatul de clasificare referitor la numărul de locuri de cazare eliberat de Ministerul Turismului. Pentru a evita aglomeraţia de la ghişeu, contribuabilii pot trimite declaraţia de impunere şi documentele doveditoare şi prin poştă, până la 15 iulie 2010, inclusiv. Formularul tip privind declaraţia de impunere se găseşte pe site-ul instituţiei: www.spit-ct.ro. „Spre deosebire de anul trecut, proprietarii spaţiilor de locuit situate în staţiunea Mamaia au obligaţia depunerii declaraţiei pentru stabilirea taxei pentru irigaţii spaţii verzi la data dobândirii imobilului. Termenul scadent pentru plata taxei este acelaşi ca şi pentru persoanele care deţin spaţii de cazare, respectiv 15 iulie 2010“, a declarat Ştefănică.