Ritmul anual de creştere a creditării a încetinit la 44,8% în octombrie, comparativ cu 50,5% în septembrie, arată datele BNR. Avansul creditelor în valută se menţine superior celui al împrumuturilor în lei. Valoarea totală a creditului neguvernamental s-a redus în octombrie la 193 de miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Creditul neguvernamental acordat de instituţiile de credit s-a redus în luna octombrie cu 0,6% faţă de septembrie, în condiţiile în care împrumuturile în lei au avansat cu 0,6%, iar cele în valută, exprimate în monedă naţională, au scăzut cu 1,5%. Exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,4% în octombrie, comparativ cu septembrie. În termeni reali, creditul neguvernamental a crescut cu 34,8% faţă de 31 octombrie 2007, dar a scăzut cu 1,6%, comparativ cu septembrie, se arată într-un comunicat al BNR. Pe segmentul gospodăriilor, creditul în lei s-a majorat cu 29% faţă de octombrie 2007 şi cu 0,9% comparativ cu septembrie, ajungînd la 41,37 miliarde lei. În acelaşi timp, împrumuturile în valută acordate gospodăriilor au crescut cu 74,4% faţă de luna similară a anului trecut, dar au scăzut cu 1,2% comparativ cu nivelul din septembrie, la 54,38 miliarde lei. Creditul guvernamental (al administraţiei centrale, administraţiilor locale, administraţiilor sistemelor de asigurări sociale) a crescut în luna octombrie cu 4,2%, pînă la 12 miliarde lei. La 31 octombrie 2008, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 35,2% (25,9% în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2007. Românii nu mai pot lua credite la fel de uşor ca înainte şi totuşi nu sînt educaţi să economisească, dovadă fiind faptul că, la o lună de la intrarea în vigoare a noului regulament BNR, activitatea de economisire a scăzut cu peste 3% în octombrie faţă de septembrie. Avansul depozitelor populaţiei şi firmelor s-a redus de la 32,6% în septembrie, la 25,2% în octombrie, valoarea totală a acestora ajungînd la 140,657 miliarde lei, potrivit datelor BNR. \"Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au scăzut în luna octombrie cu 3,3% faţă de septembrie 2008\", se arată într-un comunicat al BNR. Plasamentele în lei ale gospodăriilor populaţiei şi persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,7%, respectiv cu 8% faţă de septembrie, ajungînd la 49,98 miliarde lei şi, respectiv, 41,56 miliarde lei. Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat în octombrie o creştere de 30% (21% în termeni reali) faţă de 31 octombrie 2007, în timp ce plasamentele în monedă locală ale persoanelor juridice au avansat cu 9,7% (2,1% în termeni reali). Depozitele în valută ale populaţiei şi persoanelor juridice, exprimate în lei, s-au diminuat în octombrie cu 1,7% faţă de septembrie, pînă la 49,116 miliarde lei. Comparativ cu octombrie 2007, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, au crescut cu 36,3% (exprimat în euro, avansul plasamentelor în valută ale rezidenţilor a fost de 24,2%).